Marian Jurgiu, președintele
Organizației Județene PER a explicat că a trimis o adresă către Primărie în vederea obținerii acordului pentru plantarea a 1.404 copaci Paulonia. Atâtea voturi a obținut PER la alegerile europarlamentare.
”Se cuvine ca prima diplomă să fie înmânată primului bărbat, primului cetățean al orașului, respectiv dl. primar. De ce spun asta? În urmă cu câteva luni de zile cu ocazia alegerilor europarlamentare, mi-am asumat împreună cu colegii ca pentru fiecare vot pe care-l vom primi la toate alegerile care vor urma să plantăm câte un copac în Botoșani. Acest lucru l-am mediatizat, acest lucru a avut un început de demers în sensul că ne-am adresat Primăriei Botoșani pentru a ne pune la dispoziție acest teren pentru a planta acești copaci care au fost și comandați”, a explicat
Marian Jurgiu, motivul transmiterii diplomei.
Adresa nu a fost soldată cu vreun răspuns fie el pozitiv sau negativ de la Primărie, motiv care a stârnit și nemulțumirea ecologiștilor care vroiau să planteze cei 1.400 de copaci pe versantul opus Cornișei.
”
Din păcate nici până astăzi, 11 ianuarie, acest demers al nostru a rămas fără ecou. Este momentul în care dorim să înmânăm Primăriei Botoșani o diplomă de excelență cu ocazia în primul rând a 25 de ani de la înființare dar și pentru sprijinul am spus noi, neacordat pentru plantarea acelor copaci”, a încheiat liderul ecologist.
Marian Jurgiu mai spune că nu renunță la idee și va planta într-un final copacii pe care și i-a propus să-i înrădăcineze la Botoșani.
(G.E.)
CITEȘTE:
25 de ani de ecologie politică la Botoșani în bar cu vin roșu, țuică de Rădeni și ceva ironii: GALERIE FOTO & VIDEO