Noi oportunități de dezvoltare pentru municipiul Botoșani, implicit și pentru județ.
Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Zona Metropolitană Botoșani, este parte într-un proiect al Autorității Feroviare din România (AFR) care vizează introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul marilor orașe din țară.
Proiectul, în valoare de 15,91 milioane de lei, este finanțat prin Programul Operațional de transport PT 2021-2027 și prevede abordarea integrată a transportului de persoane tip navetă pe infrastructură feroviară, pe distanțe scurte.
Urmare a demersurilor realizate de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, care a avut întâlniri cu președintele AFR, Ștefan Roșeanu, în proiect este vizat municipiul Botoșani alături de alte orașe din țară, printre care Cluj Napoca, Timișoara, Baia Mare, Bistrița, Vaslui, Piatra Neamț sau Iași.
„Președintele AFR a văzut gările din Botoșani și Bucecea și starea infrastructurii feroviare, când au fost preluate primele date privind traficul de călători. Am avut ulterior o discuție aplicată cu dumnealui privind legarea curselor trenului cadențat de transportul public metropolitan și posibilitățile de acordare a subvențiilor pentru transportul public de călători, inclusiv primirea licenței pentru soft-ul pe modelare și planificare în transportul public feroviar”, a menționat primarul Cosmin Andrei.
Pentru județ, proiectul prevede dezvoltarea infrastructurii feroviare între Botoșani și Suceava, respectiv Botoșani – Bucecea și înființarea curselor unui tren cadențat care va circula cu o frecvență care va reflecta cererea, urmând a fi realizat astfel un transport nepoluant de călători și mărfuri, diminuarea aglomerației traficului rutier între orașe, reabilitarea infrastructurii de transport feroviar, respectiv posibilitatea descărcării la aeroportul Salcea.
Proiectul, implementat de AFR, a fost lansat în licitație publică iar din data de 29 august 2024 este în etapa evaluării ofertelor.
Durata de implementare a acestui proiect este de 24 de luni.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024