Modificări la Legea administrației publice locale precum și statutul aleșilor locali. Președintele României, Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea acestui act normativ și a modificărilor ce au fost operate.
Acestea au intervenit ca urmare a numeroaselor demersuri efectuate de componenții Asociației Municipiilor din România (AMR).
Prin aceste modificări, se schimbă regimul juridic în cazul unor decizii ce sunt luate de primar și consiliile locale din punctul de vedere al necesității și oportunității.
”aprecierea necesității și oportunității emiterii/adoptării actelor administrative aparține EXCLUSIV primarilor, respectiv consiliilor locale, fără ca aprecierea acestora să poată să facă obiectul controlului altor autorități”, este una dintre modificări.
În schimb, dacă actele pe care le dau vor produce prejudicii cuiva, aleșii locali care le-au emis sau aprobat nu vor mai răspunde pentru semnătura lor ca până acum, potrivit unui act normativ care va intra vineri în vigoare.
Răspunderea lor va fi împărțită, în anumite condiții, sau chiar transferată integral la cei care dau avizele sau contrasemnează, iar aceștia din urmă vor putea fi trași la răspundere dacă refuză nejustificat să dea avizele și semnăturile cerute.
"Actele autorităților administrației publice locale angajează, în condițiile legii, răspunderea administrativă, civilă și penală, după caz, a funcționarilor și personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean care, cu încălcarea prevederilor legale fundamentează, din punct de vedere tehnic și al legalității, emiterea sau adoptarea lor sau contrasemnează ori avizează, după caz, pentru legalitate, aceste acte", se prevede în textul de lege.
Ce se va întâmpla dacă actele nu vor fi fundamentate, semnate, contrasemnate sau avizate: în acest caz, legea prevede că ele își vor produce efectele juridice, dar dacă vor cauza cuiva prejudicii, atunci va fi angajată exclusiv răspunderea juridică a celor care au semnat actele.
"Refuzul funcționarilor publici și al personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean de a semna, respectiv de a contrasemna ori aviza actul administrativ, precum și eventualele obiecții cu privire la legalitate se fac în scris, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii actului, și se înregistrează într-un registru special destinat acestui scop", se mai precizează în Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024