Sunt puțini botoșănenii care cunosc faptul că Botoșani are echipă de baseball. Discuții au mai fost dar s-au pierdut printre alte lucruri cotidiene. Și tot atât de puțini botoșăneni știu că vineri, 17 aprilie 2015, după o pauză de un deceniu, CS Ishido Botoșani a disputat un prim meci oficial în cadrul campionatului național de baseball, categoria seniori.
CS Ishido Botoșani a întâlnit echipa din Roman, pe terenul de la Mecanex, cu doar o mână de oameni care au venit să-i încurajeze. A venit în schimb primarul Ovidiu Portariuc, cel care le-a urat succes la firul ierbii și care a dat lovitura de începere.
A venit cu șapcă pentru a se integra perfect pe teren și-a dat jos sacoul și a arătat că știe regulile minime ale acestui sport. A aruncat mingea și de asemenea a folosit și bâta de baseball pentru a o trimite în înaltul cerului. Și i-a reușit. Iar în schimb a primit aplauze.
”Sunt alături de echipa noastră de baseball, o echipă care poate puțini botoșăneni o știu dar care aduce performanțe și imagine deosebite Botoșaniului. L-am cunoscut și am fost aproape de antrenorul acestei echipe, de Ioan Asoltanei în memoria căruia sper să facem ca baseball-ul la Botoșani să devină un sport care merită să stea pe podium. Ne gândim inclusiv la amenajarea unui teren de baseball. Am fost printre primii dintre România după anii 90 când acest sport a prins viață”, a declarat Ovidiu Portariuc.
A dat asigurări că va face demersuri pentru ca echipa să fie susținută financiar de către municipalitate la sesiunea fondurilor nerambursabile și totodată că are în vedere amenajarea unui teren de baseball în afara orașului. Deja au fost identificate câteva terenuri care s-ar preta pentru construirea unei astfel de suprafețe de joc.
”Asta am avut o discuție cu ei și le-am spus ca la anul să depună proiecte pe acele finanțări nerambursabile, nu cred că trebuie chiar să mergem chiar 99% doar pe un anumit sport. Haideți să dăm o parte din bani, să-i direcționăm și către baseball și către alte sporturi”, a mai spus primarul.
I-a stat alături antrenorul – jucător al echipei botoșănene care era stăpânit deja de emoția primului meci oficial după lunga pauză în care acest sport a hibernat la Botoșani.
”Este prima noastră participare ca să știe toată lumea, după o pauză de 10 ani, la categoria seniori”, a spus și Bogdan Pârvu, antrenor – jucător CS Ishido Botoșani.
Primarul și viceprimarul Cosmin Andrei au urmărit startul meciului din tribune.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
CITEȘTE.
Mașină a Poliției zdrobită de un tir la Vorona, trei oameni au fost răniți - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
A dispărut Larisa! A plecat dimineață la școală și nu a mai revenit acasă
Oana Sava
Jan 13, 2025
„Musica Ricercata”: Lansare de carte anunțată de Memorialul Ipotești cu invitați de seamă
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol în ultimul amical din Antalya
Oana Sava
Jan 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile