Mai bine de o jumătate de secol, elevii şcolii principale din Dimăcheni au folosit WC -ul din fundul curţii. Dacă în 1968, când a fost construită, anexa cu găurile în pardoseală şi fără racord la vreo sursă de apă, era considerată un semn de civilizaţie, în 2020, când a fost votat primar al comunei useristul Marinel Moruz, construcţia era o ruşine pentru orice administraţie.
În cele 6 mandate ale fostului primar nu s-a reuşit trecerea la normalitate, dar, în sfârşit, în noul an şcolar, cei 200 de copii vor avea toalete interioare. O fântână de mare adâncime realizată tot acum, a fost conectată, astfel încât atât băile din şcoală cât şi cele din grădiniţă au apă curentă din sursă proprie. Mai mult, grădiniţa a fost renovată la interior, cu tavan ignifug, cu dotări noi, cu sistem de alarma la incendiu, iar o serie de lucrări conexe solicitate de pompieri, au făcut posibilă şi autorizaţia celor de la ISU, pentru a se garanta siguranţa celor mici.
„În 2020, când am fost ales primar, începuseră nişte lucrări pentru modernizarea şcolii, din fondurile comunei. Un constructor mai mult absent, care nu a respectat proiectul tehnic, montând, spre exemplu, uşi de lemn acolo unde în proiect apăreau ca fiind metalice, a făcut ca lucrările să aibă o întârziere de câţiva ani. Am deblocat contractul, am dat drumul la lucrări, cu forţe locale, cu ce am putut şi noi acolo unde a trebuit. Dar putem să spunem că am reuşit ceva ce trebuia făcut cu mult, mult timp în urmă”, a declarat primarul Marinel Moruz.
Comuna, despre care s-a zis că este cea mai săracă din ţară, a aşteptat 30 de ani postrevoluţionari ca să înceapă modernizările de primă necesitate. Fără niciun proiect de atragere a fondurilor pentru investiţii, fostul edil şef a avut grijă să construiască în primărie o baie modernă, cu apă curentă. Şcoala, aflată la 50 de metri distanţă, adăposteşte 200 de copii de grădiniţă, ciclu primar şi gimnazial, dar nu a fost o prioritate pentru primarul social-democrat. WC-urile, periculoase şi neîncălzite, fără nicio sursă de apă în apropiere, au speriat copiii şi părinţii în toţi cei 20 de ani de mandat ai fostului edil.
Lucrurile s-au schimbat, însă, iar useristul de la primăria Dimăcheni anunţă cu bucurie că în comună va veni şi apa. Primarul Marin Moruz a reușit să obțină finanțare atât pentru canalizare, cât și pentru apă curentă. Se lucrează deja la studii de fezabilitate şi de specialitate topo şi geo, astfel încât, într-o variantă optimistă, în primăvara viitoare ar putea începe lucrările care să racordeze comuna la reţeaua de apă a judeţului.
(Comunicat USR Botoșani)
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024