Un alt subiect abordat de către primarul Cosmin Andrei în cadrul conferinței de presă a fost noul stadion care ar urma să fie construit prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Edilul orașului a anunțat că documentația care urmează să fie depusă la CNI este aproape gata.
„A fost făcut proiectul tehnic sub forma documentației de avizare la lucrări de intervenții. Verificatorul de proiect a întors această documentație pentru unele aspecte minore către proiectant. Iar în aproximativ o săptămână vom prelua documentația care ulterior va fi depusă la CNI”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
Reamintim că cerința impusă de Primăria Botoșani este ca extinderea, dotarea și modernizarea să transforme actuala arenă într-una cu tribune acoperite și cu o capacitate netă de minim 10.000 -12.000 de locuri.
Municipalitatea a solicitat ca DALI (Documentație de Avizare pentru Lucrări de Intervenție) să propună, pe lângă funcțiunea principală de stadion pentru fotbal, și alte tipuri de utilizări sportive și non-sportive, conferind un caracter multifuncțional investiției, prin posibilitățile avute în vedere pentru evenimente culturale, sociale etc.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024