Încă de vineri, întreaga echipă de conducere a Spitalului Județean Mavromati susține că s-a aflat la serviciu, fără încetare.
S-a verificat modul în care s-a acționat în noaptea în care a murit Alexandra și deja a fost transmis primul raport la Ministerul Sănătății.
Angel Călin, managerul unității medicale a explicat că nu a intenționat să „iasă brutal în media” cu declarații pentru a lăsa familia să o jelească în liniște pe Alexandra. Însă în aceste zile s-a aflat continuu la birou dar și la sediul Maternității.
Primele măsuri: suspendarea personalului medical aflat de gardă în acea noapte.
Comandarea unui audit extern pentru verificarea procedurilor din Maternitate. Pentru a nu exista eventuale suspiciuni de „mușamalizare” a anchetei administrative, un operator extern va efectua aceste verificări.
„În momentul de față, noi am încercat pe cât posibil să avem o transparență totală, să înlesnim organele specializate să-și desfășoare activitatea. Vineri, împreună cu dl director medical am plecat de la Maternitate la ora 22:50. În momentul de față spitalul este pe procedură de suspendare a medicilor și a asistenților care au fost în tura respectivă. Încercăm să facem achiziția unui audit extern pentru acest caz pentru a fi transparență totală. Să verifice proceduri medicale, tot ce este pe această latură.”
Angel Călin, manager Spitalul Județean Mavromati
Directorul spitalului a mai declarat că a pus la dispoziția organelor de anchetă toate documentele medicale care o vizau pe pacienta Alexandra Ivanov.
Și a luat declarații de la toți cei implicați, însă având în vedere ancheta Poliției, răspunsurile acestora vor fi făcute publice la o dată ulterioară.
„Dar asta nu înseamnă că nu am lucrat în această perioadă. Am desfășurat activitate și vineri și sâmbătă și duminică. Căutăm toate pârghiile legale pentru a da transparență totală și a pune la dispoziție tuturor organelor de anchetă documentele solicitate”,
Angel Călin, manager Spitalul Județean Mavromati
Au fost suspendați pe o perioadă de 30 de zile medicul care se afla de gardă, doi sistenți medicali și o infirmieră.
În urma anchetei a reieșit că în respectiva noapte era de gardă un singur medic și nu doi cum s-a vehiculat în spațiul public.
„Este regretabil și suntem alături de familia îndoliată. Noi, ca și conducerea Spitalului Județean Mavromati am făcut toate demersurile, cu o transparență totală, oricând am fost dispuși să prezentăm documentele fără să ascundem nimic, fără să încercăm să facem altceva decât este normal și legal pentru găsirea celor vinovați”,
Angel Călin, manager Spitalul Județean Mavromati
Vineri, la ora 22:50 a transmis primul raport preliminar către Ministerul Sănătății.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024