Zilele acestea, au fost maratoane de evaluări la Spitalul Județean „Mavromati” pentru angajările fără concurs din pandemie.
În total, au fost peste 200 de persoane angajate pe repede înainte în perioada generată de criza sanitară, de la asistenți la bucătari.
Odată cu ieșirea din starea de alertă, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede că respectivii salariați din sistemul de sănătate trebuie să susțină un examen pentru a putea fi angajați pe perioadă nedeterminată.
Așa se face că reprezentanții celei mai mari unități medicale din județ sunt pe ultima sută de metri cu afișarea rezultatelor finale. Sunt însă deja angajați care au fost declarați respinși chiar și după soluționarea contestațiilor.
Este cazul a doi candidați pentru posturile de asistent medical la Unitatea de Primiri Urgențe. Pe secțiile Medicină Internă I, ORL, ATI au fost de asemenea candidați respinși.
Cea mai mică notă la interviu a obținut-o o infirmieră de pe secția ORL și anume 33 de puncte.
De partea cealaltă, potrivit datelor publicate pe site-ul spitalului, două infirmiere au luat nota maximă atât la proba scrisă cât și la interviu. Este vorba despre două persoane angajate pe secțiile Neurologie și ATI.
Încă nu au fost afișate rezultatele finale pentru fiecare secție în parte.
„Ultima zi de activitate pentru personalul care a fost angajat pe perioada stării de urgențe, respectiv alertă și care nu a promovat examenul, este 6 iunie, conform metodologiei. Încă nu este finalizată acțiunea pentru că mai sunt persoane care au depus contestație"
declara recent Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
La Spitalul Județean Mavromati nu a fost angajat niciun medic pe perioadă determinată.
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024