Competiția va avea loc în luna decembrie și vor participa profesori din mai multe județe ale Moldovei.
Inspectorul școlar general, profesorul Bogdan Gheorghe Suruciuc, organizează o competiție inedită la Botoșani. Primul campionat regional de curling, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani în parteneriat cu Cornișa Aquapark&Sports Botoșani, va reuni în județul nostru profesori din județele: Iași, Bacău, Suceava, Neamț, Vaslui și Botoșani. Fiecare echipă are în componența sa cinci membri.
„Cupa Cornișa” la curling, ediția I, se va desfășura la baza de Agrement Cornișa AQUA PARK Botoșani, în perioada 8 - 9 decembrie 2023.
Competiția are drept scop formarea și familiarizarea cadrelor didactice în jocul de curling și promovarea acestui sport în rândul elevilor din învățământul preuniversitar.
Obiectivul final vizează organizarea unei competiții de curling în rândul elevilor botoșăneni până la sfârșitul anului școlar 2023-2024.
Curling este un joc de îndemânare, iar curlerii joacă pentru a câștiga și nu pentru a-și umili adversarii. Un jucător adevărat nu va căuta niciodată să își distragă adversarul sau să îl încurce în timpul jocului.
Prima regulă în curling, cea care stă la baza jocului de mai bine de cinci secole, este Spiritul. “The spirit of curling” cere de la fiecare jucător un comportament generos și respectuos, în timpul, dar și în afara competiției. (The Rule Book of Curling).
(sursa foto - Cornisa Aquapark & Sports Botosani)
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024