Întâiul examen pentru un post de director dintr-o instituţie subordonată Consiliului Judeţean va avea loc pe 12 iulie. Funcţia a fost scoasă la concurs înaintea alegerilor, mai exact pe 21 mai.
Este vorba de cea de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Suliţa, care este ocupată cu titlu de interimar de medicul
Eduard Gurău (foto) din Republica Moldova. Acesta a fost numit cu delegaţie de plenul Consiliului Judeţean în martie 2010. Aspiranţii la postul de la UAMS Suliţa, comuna natală a preşedintelui ales al CJ, trebuie să fi absolvit studii juridice, economice, de administraţie publică, asistenţă socială sau medicină şi să aibă minim patru ani vechime într-unul din aceste domenii. Printre actele necesare la dosar s-au numărat şi o declaraţie pe propria răspundere privind desfăşurarea unor activităţi de poliţie politică. Câştigătorul va avea o perioadă de probă de trei luni.
CITEŞTE ŞI:
Director basarabean cu delegaţie în subordinea CJ
Ţurcanu aşteaptă directorii de la CJ cu demisiile – AFLĂ înlocuitorii