Firma pe care o controlează a avut numai anul trecut încasări de aproape 200 de miliarde de lei vechi, însă susţine că suma nu ar fi una reală. Sau, mai exact, ar reprezenta venituri doar pur teoretice deoarece efectiv în conturile companiei nu au intrat niciodată aceşti bani.
Patronul de la SC K R Games SRL, care potrivit Topului Firmelor întocmit de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a avut cele mai mari venituri dintre societăţile de jocuri de noroc din Botoşani, crede că legislaţia în domeniu trebuie schimbată deoarece companiile de profil ajung să raporteze nişte încasări care nu corespund realităţii.
„Ne luptăm prin asociaţiile noastre să se modifice legea. Ne înregistrăm cu nişte cifre de afaceri false”, afirmă Robert Duduc, patronul de la SC K R Games SRL.
Potrivit acestuia, societăţile comerciale din domeniu sunt nevoite să înregistreze ca venituri toţi banii intraţi în aparate, deşi 90% se întorc la jucători.
Semnele de întrebare intervin în momentul în care firme cu acelaşi profil de activitate, care au cel puţin tot atâtea aparate declarate, au totuşi venituri de cinci-şase ori mai reduse, astfel explicându-se şi acuzaţiile DNA-ului privind modificarea softului pentru majorarea artificială a câştigurilor ce revin jucătorilor şi deţinerea unui număr considerabil de aparate fără licenţă.
„Mă simt deranjat că în cadrul acestei anchete de mare anvergură, pornită din câte am înţeles de multă vreme, apare şi numele meu, deşi nu am nici o treabă. Eu nu am avut nici o percheziţie de la DNA, nu am aparate în municipiul Suceava şi la Dorneşti, până ce să apară în presă nici nu ştiam unde este localitatea asta”, afirmă Robert Duduc.
Patronul de la SC K R Games SRL spune că recent a avut parte de un control prelungit din partea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), derulat pe perioada a două luni şi jumătate şi că a dovedit că nu a încălcat legea şi că lucrează la alb. Pe de altă parte, a avut de suferit din cauza presiunilor directe sau indirecte ale unor firme concurente care s-au folosit inclusiv de instituţii ale statului pentru a-l elimina de pe piaţă.
„E bine că se semnalează aceste aspecte în presă, eu chiar mă simt încântat”, mai arată Robert Duduc.
190 aparate de joc licenţiate are firma pe care o conduce. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Milioane de euro din afacerile cu păcănele, aranjamente desprinse parcă din filmele cu gangsteri
Accident cumplit: Trei oameni au murit și alți cinci au fost răniți
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Cum să abordezi problema părului deteriorat pentru o rezolvare cât mai rapidă?
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
COD GALBEN de ceață anunțat pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Fără munte și fără mare, Botoșaniul a scos capul în lume prin oamenii de cultură pe care i-a dat
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Măsuri pentru atragerea tinerilor specialiști din sănătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024