Botoșăneanul devenit primul pictor 3D din România își donează o parte din încasările ce-i revin din vânzarea unui valoros tablou tridimensional, care o înfățișează pe celebra cântâreață de muzică populară, Sofia Vicoveanca. Jumatate din suma pe care o va încasa, va fi direcționată pentru operația lui Matei, în vârstă de numai 6 luni, anunță România TV.
Matei Teodor s-a născut dintr-o frumoasă poveste de iubire a tinerilor căsătoriți, Ana și Alexandru, însă, la doar o zi de la naștere, medicii le-au transmit o veste proastă: copilul nu aude, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă. În prezent, micuțul are 6 luni și are nevoie de 24.000 de Euro pentru implantul cohlear, care-l va ajuta să audă și să vorbească.
Verdictul doctorilor a fost cu greu acceptat de părinți, iar mama a intrat într-o depresie profundă. Ajutată de psiholog și psihiatru, tânăra mama a realizat că trebuie să lupte pentru fiul ei, mai ales când a aflat că există o șansă ca Matei să audă, iar operația poate fi făcută în România. În acest sens, Asociația "Salvează o inimă" a lansat campania umanitară "Matei vrea să audă!", iar românii îl pot ajuta prin trimiterea unui simplu SMS, la numărul 8832, cu textul "Matei", la numărul de telefon 8832 sau pe platforma online a Asociației.
Până în prezent s-au strâns peste 7.000 de Euro, iar campania este activă până la sfârșitul lunii. Pictorul român Daniel Relenschi, recunoscut la nivel internațional pentru tablourile sale 3D și primul artist de acest gen din România, anunță că donează o parte din încasările ce-i revin din vânzarea unui valoros tablou tridimensional, care o înfățisează pe celebra cântăreață de muzică populară, Sofia Vicoveanca. Jumătate din suma pe care o va încasa, va fi direcționată pentru operația lui Matei, în vârstă de numai 6 luni.
"Mă simt onorat de faptul că pot să-l ajut pe Matei, iar la invitația prietenilor de la Asociația Salvează o inimă m-am alăturat campaniei. Consider că este un lucru minunat că îi putem oferi o șansă reală la o viață normală și este o veste extraordinară că foarte mulți români s-au mobilizat să-l ajute. Am scos la vânzare un tablou unic în lume, care o reprezintă pe cunoscuta noastră cântăreață Sofia Vicoveanca, iar jumătate din suma pe care o vom încasa în urma vânzării, va fi direcționată către cazul lui Matei", declară pictorul Daniel Relenschi.
Artistul de 29 de ani speră ca tablou "Izvor de dor" să se vândă cu peste 10.000 de Euro, pentru a putea contribui cu cât mai mulți bani pentru campania umanitară a lui Matei.
Daniel Relenschi are doar 27 de ani şi este primul pictor din lume care a reuşit să facă primul tablou 3D în ulei. De asemenea, este artistul care a făcut prima pictură 3D din România pe asfalt. Pe o pânză albă sau pe un asfalt prăfuit, tânărul din Botoşani creează adevărate opere de artă.
[[galerie-foto]]
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024