Profesoara de la Liceul Teoretic ”Grigore Antipa” care în timpul unei ore de Muzică a făcut propagandă împotriva vaccinării a fost sancționată pecuniar.
Doina Amarandei a făcut mai multe afirmații în fața elevilor din clasa a VII -a prin care dezavua campania de imunizare a Guvernului.
Printre altele, cadrul didactic susținea că testele sunt deja pozitive înainte de a fi utilizate și că persoanele care se vaccinează vor deveni ”legume”.
Ceea ce s-a întâmplat la acea oră din data de 14 octombrie 2021 a fost cercetat de corpul de control al Ministerului Educației, de Inspectoratul Școlar Județean și de unitatea de învățământ menționată.
La final, s-a decis diminuarea salariului cu 5% pe o perioadă de șase luni pentru nerespectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar și a regulamentelor interne.
Efectiv, decizia de sancționare a fost emisă de către directorul de la ”Grigore Antipa”.
De asemenea, s-a procedat și la remedierea celorlalte disfuncții constatate la nivelul unității de învățământ.
”Se putea merge până la desfacerea contractului de muncă. Decizia este argumentată și de contextul pandemic, în care fiecare a suferit, iar d-na a suferit niște pierderi. Nu trebuia să vorbească despre ele la școală, dar totuși poziția ei per ansamblu, în toate unitățile de învățământ și în mediile în care își desfășoară activitatea, nu a fost neapărat de antivaccinastă, ci de persoană care a pierdut pe cineva drag în pandemie și atunci a ales să facă public lucrul acesta, deși a încălcat regulamentele școlare și lucrurile nu puteau să rămână așa”,
Ada Macovei, inspector școlar general.
La respectiva oră, Doina Amarandei a fost filmată fără mască.
Foto-INQUAM-Photos-Octav-Ganea
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
CLIPUL ZILEI: Acel moment când „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”
Oana Sava
Oct 03, 2024
ALARMĂ într-un bloc din Botoșani: Vecinii au sunat după ajutor din cauza fumului
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
O botoșăneancă a dat „nas în nas” cu polițiștii locali din cauza câinelui
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Bărbat din Sălaj AMENDAT cu 15.000 de lei la Botoșani: Nu mai poate folosi mașina
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024