Pictorul din Botoșani continuă să uimească cu lucrările sale. Recent, artistul a realizat primul tablou 3D alb-negru din România.
O clientă din Turnu Măgurele a apelat la pictorul Daniel Relenschi, din Botoșani, pentru o lucrare 3D alb-negru, prima de acest fel din România. Autorul lucrării este cel care are în palmares şi prima pictură 3D din România, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Libertatea.
„Portretul mi l-a comandat o clientă din Turnu Măgurele. Era oarecum sceptică, pentru că cineva îi realizase un print, care se voia a fi tablou, dar am asigurat-o că va fi ceva diferit. Tabloul l-am realizat pe decursul a două luni, folosind tonuri diferite de alb şi negru dar, dacă e să calculez timpul efectiv de lucru, ar fi undeva la două săptămâni”, a declarat artistul botoşănean
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
A fost cutremur în România: Orașele unde s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile