Site-ul Altex.ro riscă să fie suspendat temporar tocmai în săptămâna în care în mediul online românesc se organizează campaniile de reduceri cunoscute sub numele de Black Friday.
Potrivit YesComment, propunerea de suspendare a fost făcută de comisarii de la Protecția Consumatorilor, după depistarea unor practici comerciale incorecte.
Concret, în urma unor controale s-a constatat că pe site-ul Altex.ro erau promovate produse ca fiind la reducere de preţ, fără ca de fapt aceste reduceri să fi fost aplicate, așa cum prevede legea, din prețul de referință, adică din cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare, în cele 30 de zile anterioare aplicării reducerii.
Peste 1.000 dintre produsele afișate pe site prezentau astfel de abateri de preț.
Reacția reprezentanților firmei Altex a fost una șocantă pentru persoanele care așteaptă luni bune reducerile de Black Friday, deoarece sugerează că acestea nu ar fi corecte pe nici un site.
Comunicatul Protecției Consumatorilor precizează: „Reprezentanţii Altex au afirmat, cu ocazia discuţiilor pe această temă, că ei nu pot fi corecţi într-o piaţă în care nimeni nu e“.
În consecință, comisarii ANPC au propus suspendarea temporară a activităţii site-ului Altex.ro pentru practici comerciale incorecte în contextul Black Friday.
De asemenea, operatorul economic a primit o amendă contravențională în valoare de 50 000 de lei. În plus, ANPC precizează că „va informa autorităţile din domeniu, respectiv Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI, referitor la abaterile înregistrate, de Black Friday, la Altex, pentru a se putea preîntâmpina continuarea promovării acestui tip de «reducere de preţ» neconformă“.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024