Joi, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii
Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti, cu sprijinul polițiștilor botoșăneni, au fost identificaţi trei tineri, care au participat la furtul din locuinţă, comis în data de 21 martie 2014, în casa unui bărbat de 55 ani din comuna Udeşti. Cei trei hoți au vârsta cuprinsă între 23 și 29 de ani.
Astfel, pe 12 iunie poliţişti din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava, cu sprijinul Poliţiei municipiului Botoşani, au efectuat trei percheziţii domiciliare la adresele suspecţilor, ocazie cu care, au fost găsite şi confiscate mai multe bunuri care aparţin victimei.
Faţă de cei trei botoșăneni au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, să fie prezentați instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
CITEȘTE:
Casa unui botoșănean prădată de hoți luni de-a rândul în Suceava