Respectivul tânăr avea asupra sa o cantitate deloc de neglijat de substanțe psihoactive de toate felurile.
O vindea cel mai probabil în zonele studențești.
Astăzi, 26 ianuarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că în ziua de 25 ianuarie 2024 acesta a deținut în vederea comercializării, în autoturismul pe care il conducea, cantitatea de aproximativ 500 grame canabis, 21 comprimate ecstasy și circa un gram fragmente de comprimate care conțin ca substanță activă MDMA.
De asemenea, în interiorul mașinii au fost identificate sume de bani, un cântar de mare precizie precum și bunuri purtând urme de substanță.
Inculpatul a fost depistat în trafic, pe raza județului Iași, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul pe care îl conducea avea aplicate plăcuțe cu numărul de înmatriculare aparținând unui alt autoturism.
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași - Serviciul Antidrog și ai Serviciului Rutier Iași.
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024