Tranziţia, bat-o vina,
Şi privatizarea-n masă
O măcinau pe Didina
Când stătea singură-n casă.
Mereu-mereu se gândea
Cum să găsească o cale
Sigură şi nu prea grea
De făcut multe parale.
Într-o zi, biata femeie
Se trezeşte vorbind tare :
"-Mamă, mamă ce idee !
Tre’ s-o pun în aplicare !"
Seara-n pat, de bună seamă,
Soţul, cum i-i obiceiul,
Se lipeşte strâns de damă
Şi îi... explică temeiul.
-Nu şi nu - spune femeia.
Nu mai vreau decât plătită !
Ce crezi tu, treaba aceea
E de-a pururi gratuită ?
-Şi cât vrei ? – Puţin. O mie.
-N-am decât şapte sutare...
-Dragă, eu pe datorie
Nu prestez nicio lucrare !
Când faci rostde-o mie-ntreagă
O să ai tot ce îţiplace ;
Pân-atunci,bărbate dragă,
Lasă-mă, te rog, în pace !"
Şocat, el, ce să-i mai spună ?
C-ar fi vrut să se desfete ?
Nu, drăguţă ! Noapte bună !
Şi se-ntoarse spre perete.
Liniştea încet s-aşterne,
Soţii încearcă s-adoarmă
Însă, cufundaţi în perne,
Amândoi sunt în alarmă.
Sub plapuma grea şi veche,
Doamna n-are pic de stare
Şi-i şopteşte la ureche :
-Ştii, pe raft sunt trei sutare...
(adaptare dupa o anecdotă)
