Municipalitatea întîmpină dificultăţi în accesarea creditului de la CEC Bank. Deşi banca a fost desemnată cîştigătoare a licitaţiei încă din toamna anului trecut, iar Consiliul Local a consfinţit asta printr-o hotărîre, nici pînă la ora actuală Primăria Botoşani nu a primit vreun leu din împrumut. Edilii se plîng că, după ce a fost desemnată învingătoare, banca solicită tot mai multe acte şi întîrzie acordarea banilor. „E dubios ce se întîmplă. Faci o licitaţie şi după ce desemnezi cîştigătorul vin şi cer o mulţime de hîrtii. Mi s-ar fi părut normal să solicite aceste documente înainte de licitaţie. Parcă am fi un oarecare care am ne-am dus să aplicăm pentru un credit”, a declarat viceprimarul Cătălin Alexa. În totul este vorba de 40 de milioane de lei, din care 10 milioane reprezintă obligaţiuni, iar restul un împrumut propriu-zis. Municipalitatea a apelat la acest credit pentru a asigura cota de cofinanţare la unele proiecte europene, precum parcul de agrement Cornişa sau parcarea subterană de la Big. „În cel mai scurt timp se rezolvă problemele. Noi le-am trimis tot ce ne-au cerut”, a mai spus viceprimarul Alexa. Acesta crede că problemele derivă din faptul că pentru CEC Bank este o premieră să intre într-o relaţie contractuală de acest tip cu o primărie.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024