Corpul de control al prim-ministrului a descoperit o serie de probleme la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor („ANPC”), după o acțiune de documentare care a vizat perioada ianuarie 2019 până în prezent.
Pe scurt, reclamațiile consumatorilor sunt soluționate foarte greu, cu mare întârziere, telefonul consumatorului a fost inutil mai multe luni, în condițiile în care nu a funcționat, iar unele petiții transmise pe e-mail nu au mai fost luate deloc în considerare, scrie Hotnews.
Despre implementarea și funcționarea „telefonului consumatorilor (021)9551”
Până în luna mai 2020, ANPC a avut contract de prestări servicii cu Orange România SA. În contextul în care după data de 16 mai 2020 reprezentanții ANPC nu au reînnoit contractul de servicii de call-center cu personal dedicat, „telefonul consumatorului (021)9551 a fost redirecționat către CRPC Regiunea București-Ilfov”. Începând cu data de 1 august 2020 apelurile urmau să fie redirecționate și preluate, prin rotație, câte o lună, de către personalul fiecărui Comisariat Județean.
Din motive tehnice, „telefonul consumatorilor (021)9551” nu a funcționat până la data de 5 august 2020, dată la care acest număr a fost redirecționat către numărul 0759.044.923.
Deși reprezentanții ANPC au comunicat că acest serviciu este funcțional „începând cu data de 06.08.2020” (adresa CRPC Regiunea Nord-Est Iași nr. 4326/10.08.2020), membrii echipei din cadrul CCPM nu au putut apela „numărul consumatorilor (021)9551” la data de 07.08.2020–ora 13:44, la data de 10.08.2020–ora 15:43 și la data de 11.08.2020–ora 09:12.
Din totalul de 133.080 reclamații înregistrate la ANPC în perioada 1 ianuarie 2019– 30 iunie 2020, reprezentanții instituției au soluționat 94.444 reclamații (un procent de 70,97%), 24.335 reclamații au fost considerate neîntemeiate, iar 3.780 reclamații nu au fost soluționate.
Corpul de control a constatat neconcordanțe legate de numărul reclamațiilor. Conform datelor transmise Corpului de Control și raportului de activitate al ANPC, din numărul total al petițiilor de 87.066, înregistrate în 2019 la nivelul ANPC, un număr de 34.340 petiții au fost aferente regiunii București-Ilfov.
Însă, în Baza de date generată de programul informatic implementat la nivelul CRPC București-Ilfov au fost înregistrate în anul 2019 un număr de 35.801 petiții, din care 27.762 petiții pentru București și 8.039 petiții pentru Ilfov.
Astfel, se constată o diferență în plus de 1.461 de petiții înregistrate în anul 2019, în baza de date generată de programul informatic implementat la nivelul CRPC București-Ilfov, față de numărul petițiilor prezentat pentru aceeași perioadă în Raportul de activitate al ANPC 4251/27.04.2020 și Centralizatoarele transmise CCPM în data de 22.07.2020.
De asemenea, s-a constatat faptul că neconcordanțele între baza de date a CRPC București-Ilfov și evidențele întocmite la nivelul ANPC se mențin și în primul semestru al anului 2020.
Pentru perioada 01.01–30.06.2020 au fost înregistrate în baza de date un număr de 21.928 petiții transmise către CRPC București-Ilfov, din care 17.039 petiții pentru București și 4.889 petiții pentru Ilfov.
Pe de altă parte, în Centralizatoarele transmise CCPM în data de 22.07.2020 au fost evidențiate un număr de 22.047 sesizări, respectiv cu 119 sesizări mai multe față de numărul acestora înregistrat în baza de date.
Click AICI pentru articolul complet.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile