Legea vaccinării se află în stadiul de avizare şi că prevede ca părinţii care nu vor să îşi vaccineze copiii să fie obligaţi să se informeze. În cazul în care aceştia refuză să se documenteze, vor fi amendaţi.
Botoșănenii care nu doresc să îşi vaccineze copiii trebuie să completeze un formular de refuz, potrivit legii. Mai mult, înainte de a completa acest formulat, toţi părinţii trebuie să participe la consiliere cu specialişti în domeniu. Dacă nu vor dori să participe la aceste discuţii şi nu vor vrea să completeze formularul de refuz vor fi aspru sancţionaţi. Amenzile pot ajunge până la 2.500 lei.
Părinţii nu sunt singurii care pot fi amendaţi. Şi cadrele medicale intră în această categorie.Medicii sau asistenţii care transmit informaţii eronate despre legea vaccinării sau despre efectele adverse pe care un vaccin ar putea să le aibă pot fi, de asemenea, sancţionaţi. Amenzile în cazul lor pot ajunge la 10.000 de lei.
Legea vaccinării a stârnit o mulţime de controverse de-a lungul timpului. Sunt o mulţime de oameni care sunt de acord cu vaccinul obligatoriu, alţii însă sunt total împotriva lui şi din acest motiv Ministerul Sănătăţii a anunţat că îşi asumă efectele adverse pe care un vaccin ar putea să le producă.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat vineri că legea vaccinării se află în stadiul de avizare şi că prevede, printre altele, ca părinţii să aibă obligaţia de a se informa înainte de a decide dacă îşi vaccinează sau nu copiii, fiind prevăzute sancţiuni pentru lipsa de informare.
“Legea vaccinării este în stadiu de avizare, este practic finalul. Are trei capitole mari, importante. Pe de o parte ne dă baza legală pentru asigurarea stocurilor de vaccinuri, ceea ce este esenţial. Dacă ai baza legală atunci poţi să faci rezerve, dacă ai rezerve atunci nu mai rămâi fără vaccinuri. Al doilea lucru pe care îl face: ne asigură că există responsabilităţi foarte clare pentru fiecare, fie că vorbim de medicul de familie, fie de comisiile judeţene de vaccinare, fie că vorbim despre Ministerul Sănătăţii şi celelalte instituţii. Al treilea lucru pe care îl face foarte clar- stabileşte care sunt responsabilităţile ministerului, pentru eventualele efecte secundare pe care pentru prima dată Ministerul Sănătăţii le va recunoaşte.
Va spune da, dacă există efecte secundare, ministerul îşi asumă responsabilitatea şi de asemenea care sunt responsabilităţile părinţilor, anume de a fi informaţi, de a lua decizia. Vor putea lua decizia să nu vaccineze copilul, respectiv să stabilească un plan de vaccinare, dar asta numai după ce se vor informa. Legea presupune obligaţia familiei de a se informa. Există sancţiuni dar se referă strict la obligativitatea de a fi informat, de a lua o decizie informată”, a declarat vineri Vlad Voiculescu.
La finalul lunii septembrie, Avocatul Poporului a cerut explicaţii Ministerului Sănătăţii cu privire la proiectul privind vaccinarea obligatorie.
“Avocatul Poporului solicită, între altele, Ministerului Sănătăţii să comunice motivele pentru care din luna aprilie şi până în prezent, proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a copiilor nu a parcurs nici o etapă prevăzută de lege, în vederea reglementării la nivel de act normativ a situaţiei ce face obiectul sesizării din oficiu a instituţiei Avocatul Poporului”, potrivit unui comunicat de presă al Avocatului Poporului. (Sursa: Actualmm)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024