Instanţa de contencios administrativ a stabilit un nou termen pentru procesul privind modul de împărţire pe localităţi a celor peste 6 milioane de euro repartizate de la bugetul de stat pentru anul în curs. Iniţial prima înfăţişare fusese programată pentru jumătatea verii, însă la solicitarea prefectului s-a făcut o reprogramare.
Aceasta fusese solicitată şi de liderii judeţeni ai Uniunii Social Liberale pe motiv că primăriile sunt blocate financiar din cauza lipsei sumelor menţionate, însă primul reprezentant al Guvernului în judeţ susţine că a întreprins demersuri în această privinţă la Tribunalul Botoşani înainte de cererea publică a USL-iştilor.
„Ştiţi foarte bine că am o experienţă prea mare ca să îmi dea cineva lecţii de administraţie, am făcut eu singur ce trebuia să fac, fără să accept sfatul nimănui, ba dimpotrivă putem da lecţii la unii care încă bâjbâie şi îşi fac primii paşi în ceea ce se numeşte administraţie la orice nivel”, a afirmat
Cristian Roman. Astfel, primul termen va avea loc pe 11 aprilie. Aceasta nu înseamnă însă că primarii vor putea utiliza banii până la alegerile locale.
"Sigur nu se vor bucura de ei în campanie"
„Aşadar ne vom judeca mai devreme, dar nu sunt dispus să cedez nici un milimetru, consider în continuare nelegală şi am făcut acest demers pentru că eu cred în continuare că aceşti bani trebuie să ajungă acolo unde le este locul, în slujba şi în beneficiul cetăţenilor şi nu în buzunarul unor politicieni care au nevoie de bănuţii aceştia în campanie. Sigur nu se vor bucura de ei în campanie. Probabil cetăţenii se vor bucura în cea de-a doua parte a anului, când sperăm să se termine procesul şi în mod sigur să câştigăm”, a mai spus
prefectul. Acesta a deschis procesul după ce primăriile PDL au fost clar dezavantajate la repartizarea banilor, iar Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a fost lăsată fără fonduri pentru activitatea de iarnă şi pentru celelalte lucrări derulate de-a lungul anului.
CITEŞTE ŞI:
Ţâbuleac, apel la liderii şi consilierii USL - să nu ne batem joc de propriul nostru judeţ