Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore, începând de la data de 21 octombrie 2015, a mai multor inculpați printre care și Mihaela Juravle, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.
Magistratul este cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- cumpărare de influență,
- complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracțiuni),
De asemenea, Zvîncă Florin-Daniel, lucrător de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca Costești, este cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
În intervalul 29.12.2014-03.01.2015, inculpatul Anton Dan a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă suspectul Zvîncă Florin Daniel, lucrătorul de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca Costești, județul Botoșani, determinându-l pe acesta din urmă să-și încalce, la data de 03.01.2015, atribuțiile de serviciu, precum și dispozițiile imperative ale din Legea 248/2005 (republicată), privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Concret, suspectul a permis ieșirea din țară, pe la Punctul de trecere a frontierei Stânca, județul Botoșani, a inculpatei Moglan Marina însoțită de cei copii minori (având dublă cetățenie română și moldovenească) ai acesteia, fără să aibă o declarație autentificată a celuilalt părinte, privind acordul în legătură cu efectuarea de către copiii minori, a unei călătorii în afara granițelor statului român, respectiv în Republica Moldova.
În intervalul 14.10-11.11.2014, inculpatul Haucă Teodor a pretins că are influență asupra membrilor Secțiilor de judecători și de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, promițându-i inculpatei Juravle Mihaela, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani că, prin intermediul cunoștințelor din lumea judiciară sau politică, îi va determina pe membrii acestor secții să aprobe, fie transferul, fie numirea acesteia în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, respectiv judecător la Judecătoria Rădăuți, Judecătoria Suceava sau Judecătoria Botoșani.
În schimbul traficării influenței, inculpatul Haucă Teodor i-a pretins inculpatei Juravle Mihaela ca, în urma ocupării uneia dintre aceste noi funcții, să îi asigure acestuia cât și firmelor administrate de acesta, protecția în plan juridic.
În același context, în intervalul 15.10.2014-19.11.2014, inculpatul Haucă Teodor i-a solicitat suspectei Bădică Doina, consilier în cadrul Senatului României – Comisia Economică Industrii și Servicii, să redacteze și să semneze în fals două cereri în numele inculpatei Juravle Mihaela pe care să le înregistreze la biroul registratură secretariat și arhivă din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Falsificarea semnăturilor olografe din cuprinsul celor două cereri a fost executată cu știința și în complicitate cu inculpata Juravle Mihaela.
Printr-o hotărâre din luna noiembrie 2014, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitatea voturilor valabil exprimate, a constat că cererea de numire în funcția de judecător la Judecătoria Botoșani a numitei Juravle Mihaela este tardivă și că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea numirii în funcția de judecător la Judecătoria Rădăuți sau la Judecătoria Suceava.
Printr-o altă hotărâre emisă în aceeași zi, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritatea voturilor valabil exprimate, a constat că cererea de transfer în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a inculpatei Juravle Mihaela este tardiv formulată.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024