Producătorii agricoli din Botoșani își culeg roadele în această perioadă.
Iar potrivit directorului Direcției Agricole Județene (DAJ) a fost un an bun, în special pentru cei care au utilizat utilaje moderne. Ușor, ușor probabil că și România va face pasul către agricultura mecanizată însă la acest moment acest lucru este valabil doar pentru marii fermieri nu și pentru oamenii de la sate care-și lucrează terenurile tot cu unelte manuale.
„Suntem în parametri optimi pe toate culturile ce se recoltează în momentul de față. Peste 80% la porumb, floarea-soarelui am încheiat-o, soia 99% final, 82% sfeclă de zahăr, cartofii strugurii de masă am încheiat, struguri de vin aproape 99%”,
Cristian Delibaș, director DAJ
Șeful agriculturii botoșănene susține că, din ce în ce mai mulți producători agricoli își achiziționează utilaje moderne astfel că așteptările din punctul de vedere al producției sunt mult mai mari.
„Producătorul care investește o tehnologie, hibrizi și soiuri aclimatizate, performante pe care le vedem în cataloagele de profil și vedem că au un potențial pe zona noastră, el are și așteptări. De la an la an este îmbucurător pentru județul Botoșani că tehnologii avansate pătrund aproape lunar. Dacă ne uităm pe echipamente și utilaje lansate la târgurile de profil în vara acestea deja sunt în Botoșani, achiziționate prin diverse forme”,
Cristian Delibaș, director DAJ
În prezent culturile de toamnă precum ovăz, grâu au nevoie de precipitații pentru a putea ieși din pământ la primăvară.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024