În comuna Nicșeni s-a desfășurat o investigație după ce la mijlocul săptămânii toate pietrele funerare din cimitir au fost distruse. Polițiștii botoșăneni au descoperit că autorii sunt doi copii de 11 și 12 ani. Pentru că ei nu pot răspunde penal, părinții sunt cei care vor trebui să acopere pagubele produse.
Potrivit Pro TV, incidentul a avut loc în satul Dacia. Cimitirul este la câteva sute de metri de localitate, iar minorii au crezut că nu îi vede nimeni. O localnică aflată pe câmp a auzit însă zgomotele produse de pietrele funerare distruse și i-a alertat pe săteni. Oamenii au descoperit stricăciunile.
„M-a sunat o femeie să îmi spună că să mă duc până la cimitir că se aud pocnete de acolo. Erau distruse monumentele. Am rămas la poartă când am văzut dezastrul de acolo”, a povestit una dintre femeile păgubite.
Au scăpat de distrugere doar mormintele cu grilaj și cruce de fier.
„Au distrus un cimitir întreg. Au distrus mormintele părinților și bunicilor noștri. Niște copii care nu au fost supravegheați. Nu e normal așa ceva. Permanent am pus flori la mormânt în memoria părinților și uitați ce au făcut ei!”,
Maria Iacob, păgubită.
Un bărbat s-a plâns că numai grilajul a costat 4.000 de lei, iar o săteancă este convinsă că, ”ei au vrut să facă ca în filme. Nu pot să îmi dau seama ce minte au avut”.
„Responsabili de producerea faptei ar fi doi minori de 11 și 12 ani din aceeași localitate. A fost deschis dosar penal pentru profanare de morminte”,
Agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Toți cei păgubiți evaluează pagubele, urmând să ia legătura cu părinții copiilor responsabili, care vor suporta costul pentru reparația celor 12 morminte vandalizate.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024