Două profesoare de la Colegiul „A.T. Laurian” au participat la un curs inovator pentru dascăli din Praga.
Ȋn perioada 1- 5 mai 2023, două cadre didactice de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, Mihaela - Liliana Pricope și Maria - Magdalena Dediu, au participat la cursul „Going Digital in an Innovative Classroom”, desfășurat în Praga la Centrul de formare pentru profesori „ITC International Training Center”.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezențanți ai Colegiului Național "August Treboniu Laurian" Botoșani, acest curs a fost finanţat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin Programul Erasmus+, în cadrul proiectului de Acreditare, Educaţie şcolară, implementat de Colegiul Național „A. T. Laurian”.
La curs au participat profesori din Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Polonia, Lituania și România.
Cursul a avut o durată de 21 de ore și a fost structurat pe 10 module, care au inclus atât elemente de teorie, cât și elemente practice, aplicative.
Datorită diversității naționalității participanților, schimbul de experiență a fost autentic, complex, antrenant, iar lucrul pe echipe a fost motivant și provocator.
Temele abordate au fost:
S-au organizat, de asemenea, ateliere de lucru. Principalul obiectiv al cursului a fost îmbunătățirea și eficientizarea procesului educațional, prin metode noi, moderne, care stimulează și încurajează gândirea critică și creativă, capabilă să conducă la rezolvarea problemelor și luarea deciziilor, în mod asumat.
Cursul și-a propus și dobândirea de abilități în vederea creării unei atmosfere propice cultivării creativității, a originalității și a libertății imaginației, în rândul elevilor.
S-au oferit soluții inovative pentru obținerea de noi tehnici de predare la clasele heterogene, în care este necesar să se creeze un suport solid pentru a facilita accesul la învățare.
Ȋn acest sens, s-au prezentat metode care folosesc joaca și jocurile pentru sporirea interesului elevilor și transmiterea cunoștințelor, s-au făcut demostrații, atât cu ajutorul jocurilor „indoor”, cât și în cadrul jocurilor „outdoor”, dar și a codurilor QR.
De asemenea, s-au prezentat numeroase site-uri și platforme care ajută la elaborarea unor strategii moderne, interesante, pentru o bună organizare a unei lecții, s-au exersat instrumentele necesare pentru diverse tipuri de prezentări, pentru elaborarea testelor, pentru conceperea unor conținuturi captivante și utile.
Profesorii participanți și-au dezvoltat noi competențe la nivel de cunoștințe (A ȘTI), aptitudini (A FACE), atitudini (A FI), pe care urmează să le inoculeze elevilor în activitățile și orele desfășurate cu elevii.
Tot acest demers are în centrul său interesul major pentru orientarea și optimizarea predării și a determinării unei atitudini pozitive față de învățare.
El are în prim plan dezvoltarea competențelor digitale, de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere, a competențelor sociale, a competențelor de comunicare, a celor de conștientizare și exprimare personală, pornind de la ipoteza că motivarea elevilor într-o manieră autentică, captarea atenției acestora într-un mod adecvat, folosirea metodelor și a instrumentelor potrivite, conform particularităților regăsite în cadrul unei clase.
Aceste competențe pot conduce la amplificarea potențialului de predare-învățare-evaluare.
Acest proiect este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul Erasmus+, Acțiunea cheie 1, Mobilități, Educație școlară, Acreditare. Această publicație / comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorilor și Comisia Europeană nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024