Gala Premiilor Mentor pentru Excelență în Educație s-a desfășurat joi seara, în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național București.
În cadrul evenimentului, devenit unul de tradiție în România, au fost premiați zece profesori și antrenori deosebiți.
Amfitrionul Galei a fost Cătălin Ștefănescu, iar Trofeele care au ajuns în mâna câștigătorilor au fost realizate de artistul botoșănean Ioan Nemțoi.
”Gala Mentor e cunoscută nu doar prin transparența procesului de jurizare, prin faptul că recunoaște valori, ci și prin faptul că dedică o atenție specială felului în care valorile acestea sunt prezentate”,
Cătălin Ștefănescu, amfitrionul Galei
Premiul Mentor pentru Excelență în Educație i-a fost decernat lui Victor Baciu, de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, specializarea Lupte.
Discursul lui Victor Baciu a fost unul care îl caracterizează întocmai:
”Mă simt onorat să primesc această distincție din partea Fundației pentru Comunitate, pentru mine reprezintă 48 de ani de activitate, dintre care 35 în domeniul sportului de performanță. Nu este numai meritul meu, este și meritul acelor sute de copii pe care i-am selectat și pe care am putut să îi aduc la acel nivel. Am peste 400 de medalii la nivel național, în 20 de ani, cât am lucrat cu lotul național am peste 45 de medalii la competițiile europene și mondiale. Nu vreau să mă laud, asta e realitatea.
Nu este meritul numai al meu, ci și al copiilor, care poate nu au reușit să facă mare performanță, dar au ajuns oameni. Este un lucru important, am peste 60 de profesori în diferite domenii de activitate, am și patru preoți, inclusiv un actor, este Ada Lupu, la Teatrul Național din Iași. Mă bucur pentru orice realizare, ei mă determină să rămân să îi sprijin. Mulțumesc și familiei, uneori am fost un musafir acasă”.
Născut pe 3 iulie 1953, la Botoșani, Victor Baciu a urmat Academia de Educație Fizică și Sport București. Dincolo de antrenorul care a format sute de luptători, Victor Baciu este un om sensibil, plin de umor, dar și cu un bun simț exemplar. Este îndrăgostit de tot ce este frumos, recunoaște că în adolescență scria poezii, a cântat chiar și la chitară, de aceea a păstrat și astăzi pasiunea pentru pictură, poezie și muzică.
Tot atunci, în adolescență, a promovat în prima divizie la lupte. Avea doar 16 ani și lupta la Constructorul Botoșani. Se antrena pe saltele de pat acoperite cu o prelată din plastic, într-o sală micuță. Promovarea în divizia A a fost una mai degrabă tristă, pentru că Botoșaniul de atunci nu avea condiții pentru a găzdui asemenea competiții. A ajuns ulterior la Clubul Sportiv. Înainte de a împlini 30 de ani s-a dedicat exclusiv antrenoratului. După absolvirea Academiei de Educație Fizică și Sport a revenit la Botoșani, unde a înființat primele grupe de copii pe care i-a antrenat pentru lupte.
După 1990 ajunge la Liceul cu Program Sportiv, unde se află și astăzi.
Se mândrește și astăzi cu performanța din 1991, când Ioan Rubei devenea campion mondial la Istanbul. Și era doar începutul. A avut campioni care au mers la Jocurile Olimpice și la marile competiții mondiale.
În 1997 devine antrenor al lotului național de juniori (până în 2000), apoi antrenează sportivii din lotul olimpic de seniori, precum și lotul național de cadeți.
Premiile Mentor pentru excelență în educație au fost inițiate de MOL România și Fundaţia pentru Comunitate / A Közösségért Alapítvány în anul 2010, cu scopul de a impulsiona respectul opiniei publice față de toți cei care formează caractere și descoperă talente, devenind arhitecții unor povești de succes.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AVARIA de pe Sucevei lasă fără apă o mulțime de botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Botoșăneni AMENDAȚI de polițiști după ce au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Depunere de jurământ în plenul județean - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
S-a votat: Primăria organizează petrecere de Revelion cu spectacole în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024