În urma unor informaţii din teritoriu primite de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), la unele unităţi de învăţământ directorii de şcoli au acordat clase de dirigenţie unor profesori necalificaţi. Ca atare, reprezentanţii IŞJ vor transmite în şcoli o serie de scrisori metodice pentru ca dirigenţia să fie acordată, conform metodologiei, profesorilor titulari sau celor cu continuitate. Ulterior vor fi demarate controale pentru a se vedea dacă s-a respectat sarcina trasată de Inspectoratul Şcolar.
„S-a dat dirigenţia la suplinitori necalificaţi, la persoane pasagere prin şcoală în sensul că au venit anul acesta în şcoală dar nu mai au garanţia că vor fi şi la anul în şcoală. De regulă dirigenţia este luată de titulari în primul rând, cei pe continuitate apoi, deci persoane care ai garanţia că stau trei, patru ani în şcoală. Facem o atenţionare deocamdată şi după aia vor verifica inspectorii pe sectoare”, a declarat
Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct IŞJ. Profesorii care pot prelua clase ca diriginţi sunt propuşi de Comisia Diriginţilor şi aprobaţi de directorii unităţilor de învăţământ. În cazul în care cadrele didactice titulare dintr-o şcoală sunt puţine, acestea pot prelua şi câte două clase, astfel de situaţii fiind întâlnite cu precădere în mediul rural. (G.E.)