Măsura ar fi în scopul de a preveni introducerea în școli de brichete sau cuțite.
Oficiali din Ministerul Educației vor să interzică brichetele la școală pentru elevi, pe lângă unele obiecte ascuțite clar specificate în textul statutului elevului, act normativ adoptat în august 2016.
Pe lângă asta, potrivit unor surse Edupedu.ro, autoritățile ar căuta metode legale prin care angajații din școli, profesorii sau personalul administrativ sau personalul de la firmele de pază, acolo unde acestea există, să poată controla buzunarele elevilor dacă există suspiciuni că ar introduce în școală obiecte interzise. Sindicatele ar fi respins implicarea profesorilor în aceste „percheziții”, au mai precizat sursele.
Despre ce obiecte ar fi vorba a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației Corina Popa, care a precizat că este vorba despre modificarea și completarea articolului 15, punctul „e”, care actualmente arată în felul următor:
„Elevilor le este interzis:e) să introducă şi/sau să facă uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniţie, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ. Elevii nu pot fi deposedaţi de bunurile personale care nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ, în conformitate cu prevederile legale”.
Aceasta a mai spus că „lista este în lucru. Pe lângă elementele enumerate în articol, în completarea sau în detalierea lor, vă pot da câteva exemple: brichete, ace, bricege, cuțite (și orice tipuri de arme albe), arme cu bile, cu aer comprimat, torțe etc.”.
Brichetele sunt în prezent interzise prin contractul educațional pe care fiecare elev și părinte îl semnează cu școala la începutul fiecărui ciclu de învățământ. Concret, contractul este aprobat prin ROFUIP 2022, potrivit ziare.com.
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024