Cadrele didactice pot fi cercetate disciplinar și riscă desfacerea contractului de muncă, dacă nu respectă prevederile legale.
Este vorba de profesorii care fac în particular meditații cu elevii pe care îi au în calse.
La o simplă căutare pe Google, vedem cu internetul „abundă” în anunțuri postate de profesori care fac meditaţii cu elevii în particular. Prețurile pornesc de la 50 de lei (ședința de o oră la limba și literatura română) și ajung la 100 de lei, la aceeași materie. Tariful practicat diferă în funcție de experiența respectivului cadru didactic, importanța materiei predate pentru examenele naționale, de exemplu, dar și de vechimea la catedră, scrie România TV.
Din septembrie, potrivit noii legi a Educației, dascălii care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi cercetați disciplinar. Începând din 2022, profesorii care dau meditații, dar nu cu elevii pe care îi au la clasă, trebuie să se înregistreze la Registrul Comerțului și să depună o declarație referitoare la impozitul pe venit (Formularul 212), până la data de 25 mai a fiecărui an.
Mai mult, într-un articol din noua lege este prevăzut clar că toate cadrele au obligația de a se asigura că elevii dobândesc suficiente cunoștințe la clasă, astfel încât să nu mai aibă nevoie de meditații.
Noua lege a Educației ar urma să intre în vigoare pe 2 septembrie, însă nu sunt menționate clar sancțiunile pe care le riscă profesorii care încalcă acest articol.
Se vorbește despre posibilitatea primirii unui avertisment și, în cele din urma, desfacerea contractului colectiv de muncă, dacă situația se repetă.
Citește articolul integral AICI
(Sursa foto - Hotnews)
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024