Sindicaliștii spun că un val de îngrijorare s-a ivit în mediul educațional după anunțul privind trimiterea în șomaj tehnic a personalului bugetar.
Reprezentanții Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) i-au scris premierului Ludovic Orban, cerând să nu-i trimită pe profesori în șomaj tehnic.
Mai mult, sindicaliștii îi transmit premierului că în alte țări nu s-a procedat la diminuarea salariilor profesorilor în această perioadă, dimpotrivă, au fost acordate chiar și bonusuri de periculozitate.
Iată scrisoarea în variantă integrală:
”În atenția domnului Prim Ministru Ludovic Orban,
Stimate domnule Prim Ministru am luat act cu foarte mare îngrijorare de intențiile anunțate cu privire la trimiterea în șomaj tehnic a personalului bugetar. Nu avem nici un dubiu referitor la faptul că România și toate statele din Uniunea Europeană traversează una dintre cele mai mari crize medicale, economice și sociale de la cel de al doilea Război Mondial și până în prezent.
Știu că dumneavoastră aveți acces la date economice precise, dar sunt câteva aspecte pe care țin să vi le relatez în ceea ce privește angajații din învățământ.
În ultima lună s-a lucrat intens cu elevii pe platforme online. Acest lucru se poate verifica prin reacțiile din spațiul public ale părinților, elevilor și profesorilor. Nu a fost ușor! Corpul profesoral a trebuit să își readapteze întreaga strategie de predare și evaluare la noul context.
Trebuie spus că ne-am lovit de dificultăți în special în mediul rural, acolo unde unii copii nu dispun din păcate de mijloacele tehnice necesare, din motive pe care le cunoaștem cu toții.
Continuitatea relației profesori elevi în perioada următoare nu poate fi întreruptă de nicio formă de șomaj tehnic, deoarece această măsură le-ar putea aduce grave prejudicii elevilor noștri care au mai mult ca niciodată nevoie de profesorii lor pentru a reuși încheierea mediilor, recapitularea pentru Bacalaureat și Evaluare și nu în ultimul rând pentru a participa la cele două examene vitale pentru viitorul lor.
În ceea ce privește salariile din învățământ sunt convins că aveți cunoștință de faptul ce ele se situează între 1.600 lei și 4.000 lei net. De asemenea și celelalte categorii de angajați din învățământ (personal auxiliar, secretari, contabili) au înfruntat zilnic riscurile reprezentate de virusul COVID-19 și au asigurat alături de personalul nedidactic paza și funcționarea administrativă a unităților școlare. În Municipiul Iași există paznici care fac zilnic naveta între 5 km și 10 km pe jos pentru a ajunge la serviciu (în Iași transportul public a fost suspendat în această perioadă).
Dorim să vă mai spunem că în statele Uniunii Europene, așa cum am fost informați de colegii noștri de acolo, nu au fost făcute diminuări de salarii, ci din contra acolo unde angajații au fost obligați în interes de serviciu să iasă din casă s-au acordat bonusuri de periculozitate.
Prin urmare, vă rugăm să analizați cu multă atenție contextul socio-profesional expus și să nu repetați greșeala făcută de către Guvernul Boc în 2010 și care așa cum știm a generat efecte catastrofale economice și sociale.
Președinte USLIP IAȘI
Prof. Laviniu Lăcustă”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024