Lucrările elevilor botoșăneni vor fi corectate, la rândul lor, într-un alt județ.
Este vorba despre lucrări de limba română, de matematică și istorie și alte discipline, scrie Monitorul de Suceava.
La rândul lor, profesorii corectori din Suceava vor evalua lucrările elevilor dintr-un alt judeţ.
În Suceava, pentru evaluarea lucrărilor au fost constituite trei Centre zonale de evaluare: Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava și Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava.
Primul an în care lucrările elevilor au fost evaluate şi notate în alte judeţe şi nu în cele în care au fost susţinute probele a fost 2015. Oficialii din Ministerul Educației menționau, la acea vreme, că vor să elimine astfel orice suspiciune de fraudare a examenelor.
Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și pe www.bacalaureat.edu.ro) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00-18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie 2023.
(Sursa foto - Digi 24)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024