Cadrele didactice care vor participa la examenul de bacalaureat vor fi remuneraţi financiar cu fonduri de la Ministerul Educaţiei, gestionate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Coincidenţă sau nu, anunţul privind plata profesorilor care vor avea implicaţie la examenul de bacalaureat a fost făcut public în cursul zilei de joi, 27 mai în presa centrală de către un reprezentant ministerial. Totul în contextul grevei generale anunţate de la data de 31 mai 2010 şi prin prisma aspectului referitor la mai multe cadre didactice nedecise în privinţa grevei generale. Ada Macovei, inspector general al IŞJ susţine că deocamdată nu au fost stabilite sumele care vor fi plătite cadrelor didactice care vor face parte din comisii, a secretarilor sau a evaluatorilor. Cert este că, dacă acestea vor rămîne neschimbate faţă de anul precedent, profesorii vor primi sume cuprinse între 200 şi 550 de lei. În cursul zilei de vineri, 28 mai la orele după amiezei, pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului deocamdată nu era publicat nici un fel de comunicat oficial în acest sens.