Profesorii sunt încurajați să folosească agende personale pentru a nota elevii și să treacă în catalog notele și absențele la sfârșitul orelor.
O altă variantă este catalogul electronic, a spus la Digi24 ministrul Educației, Monica Anisie.
„Catalogul poate fi completat și după cce își încheie profesorul activitatea didactică, după cele 2-3 ore pe care le are la diferite clase. Poate merge în cancelarie și poate să treacă notele sau absențele elevilor din ziua respectivă”,
a spus Anisie.
„De asemenea, fiindcă în această perioadă a suspendării cursurilor, am experimentat și condica electronică și catalogul electronic, în felul acesta, profesorii – și școala, de fapt, ar putea să realizeze un catalog electronic sau o condică electronică și acolo profesorul să treacă toate aceste aspecte”,
a adăugat ea.
Ministrul Educației a încercat să lămurească la Digi24 câteva dintre aspectele legate de începutul noului an școlar.
Vor fi câte două pauze pe oră, astfel încât copiii să poată ajunge la toaletă fără să se aglomereze. Orarul nu va mai cuprinde, la gimnaziu și liceu, decât 2-3 materii, predate intensiv, urmate de alte 2-3 materii.
Lecțiile online vor fi transmise din timpul orei fizice de curs, a mai spus ministrul.
În ceea ce-i privește pe părinții care cer dreptul de a opta dacă își trimit sau nu copiii la școală, Anisie spune că, dacă elevii locuiesc cu bolnavi cronici, pot prezența o adeverință de la medic și pot opta pentru sistemul online.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mai multe localități din Botoșani sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Botoșănean AMENDAT de dimineață de polițiștii locali după ce „și-a dus” gunoiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024