Lista cu profesorii degrevați de norma didactică în acest an, care-și primesc salariile întregi fără să predea nicio oră sau doar o parte din cursuri, a fost aprobată cu două zile înaintea anunțului ministrului că salariile din învățământ nu mai cresc.
Este vorba despre liderii de sindicat din întreaga țară. La o săptămână de când s-a anunțat că profesorii nu vor beneficia de măriri de salarii în acest an, nu există nicio reacție din partea sindicatelor.
În anul școlar 2021-2022 vor fi 114 cadre didactice, reprezentanți ai sindicatelor din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care au fost degrevați de norma didactică parțial sau total prin ordin de ministru, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro.
Este vorba despre Ordinul nr. 4.634 din 17.08.2021 pin care se aprobă o listă de 114 persoane, propusă de sindicate.
Semnarea ordinului a avut loc cu doar două zile înainte ca ministrul Educației să anunțe că salariile profesorilor nu vor creşte anul acesta, „deoarece sunt o serie de alte priorităţi”.
Nu a existat nicio reacție publică din partea niciunei federații sau uniuni sindicale reprezentative a profesorilor de la momentul anunțului oficial până la ora publicării acestui articol.
Prin degrevarea de normă, aceste persoane primesc salariile integrale, dar au dreptul să nu își țină orele pentru disciplinele pe care le predau, acestea fiind preluate de alte cadre didactice pe care școala trebuie să le plătească pentru a ține acele cursuri.
Degrevarea de normă este legală, este prevăzută în articolul 94 al Contractului Colectiv de Muncă din Învățământ, în limita a 115 reprezentanți.
32 de cadre didactice din lista aprobată de ministrul Educației au degrevare totală de normă, adică nu vor preda nicio oră la clasă în anul școlar 2021-2022.
Printre aceștia este și liderul FSLI Botoșani, Liviu Axinte, care este degrevat total de norma de profesor (foto jos):
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024