”SC Nova Apaserv SA Botoșani aduce la cunoștința utilizatorilor serviciilor publice de alimentară cu apă potabilă și canalizare-epurare noile prețuri și tarife unice la apă și canalizare-epurare aplicate începând cu data 01 noiembrie 2016 aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC)”.
Acesta este începutul unei adrese pe care societatea controlată de Consiliul Județean Botoșani a trimis-o toamna aceasta abonaților și prin care sunt practic informați că metrul cub de apă și canalizare a ajuns la 6,99 lei, un tarif desprins parcă din ofertele hypermarketurilor.
La doar câteva zile după ce consumatorii au primit această adresă, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani a lansat în cadrul Balului Oamenilor de Afaceri, Topul Județean al Firmelor. Ei bine, una dintre primele companii premiate chiar în prezența președintelui CJ, Costică Macaleți, a fost tocmai SC Nova Apaserv SA (foto dreapta - directorul general Ady Petrușcă ridică premiul). Unitatea CJ-ului a înregistrat la finele anului precedent un profit brut din exploatare de nici mai mult, nici mai puțin de 6.418.537 de lei, devenind a șasea cea mai profitabilă companie din județul Botoșani.
Zeci de mii de botoșăneni și mii de agenți economici au ajuns astfel să plătească un preț tot mai mare al apei pentru ca să facă din SC Nova Apaserv SA cea mai profitabilă companie de stat și una dintre cele mai profitabile din întreg județul. Și aceasta în condițiile în care furnizorul de apă își permite să plătească doar directorului general un salariu de peste 10.000 de lei.
Vicepreședintele CJ Botoșani care răspunde de activitatea operatorului licențiat de apă și canalizare crede că un membru al consiliului de administrație care are acces permanent la situația economică a societății poate comenta mai în amănunt rezultatele financiare și profitul de circa 1,4 milioane de euro.
”Aș fi nevoit printr-o declarație să comentez managementul fostului director care trebuia să cheltuie mai mulți bani sau să nu înregistreze...? Eu știu că, într-adevăr – și nu pot aici să mă ascund – faptul că unul din lucrurile bune pe care le-a realizat fostul manager este creșterea gradului de recuperare a banilor neîncasați și nu știu detalii economice ca să pot face o declarație în bună cunoștință de cauză, să văd toate rezultate care au dus la această cifră”,
Liviu Toma, vicepreședinte CJ Botoșani.
Dar compania CJ Botoșani nu este singura cu un profit consistent. SC Modern Calor SA a terminat anul precedent cu un profit de exact 2.937.964 de lei, conform Topului întocmit de CCIA Botoșani. Iar în cazul societății Consiliului Local Botoșani situația este și mai ciudată fiindcă aceasta a beneficiat în 2015 de o subvenție de 12.142.000 lei de la bugetul local pentru acoperirea diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației și prețul local al energiei termice. Cel puțin strict matematic, profitul reprezintă aproape un sfert din subvenția plătită de populație și se naște firesc întrebarea de ce se mai plătește o subvenție într-un asemenea cuantum dacă societatea face atâta profit?
”Profitul activității de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice se încadreaza în limita stabilită prin tariful aprobat de ANRSC București”,
Florin Sandu, director general SC Modern Calor SA.
Iar întrebarea fără răspuns clar în cazul societății de termoficare este valabilă și pentru cea de curățenie a orașului, doar că aici vorbim de taxa de salubrizare, pe care o mulțime de botoșăneni care au plătit-o în avans până la sfârșitul anului tocmai s-au trezit că mai trebuie totuși să dea ceva în plus fiindcă a fost majorată.
Ei bine, SC Urban Serv SA a terminat anul trecut cu un profit brut din exploatare de 1.578.567 lei. Aceasta după câțiva ani unitatea desfășura o activitate profitabilă, dar termina însă în pierdere.
”Noi de fapt n-am putut beneficia de profitul respectiv, având în vedere că eram înregistați cu o pierdere financiar – contabilă reportată. În 2013 salariații au câștigat, în baza unor drepturi prevăzute printr-un contract național pentru perioada 2007 – 2011, drepturile salariale cumulate de aproximativ 2,4 milioane de lei. Respectivele drepturi salariale s-au constituit într-o pierdere contabilă reportată și orice profit realizat trebuia adus spre acoperirea pierderilor în cauză”,
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.
Directorul general al societății susține că a fost practic obligat să termine 2015 pe plus pentru a putea participa la licitațiile organizate de CJ Botoșani odată cu darea în folosință a rampei ecologice de gunoi de la Stăuceni.
”Noi ne-am zbătut să realizăm un profit în așa fel încât să acoperim această pierdere contabilă până la momentul declanșării celor două licitații: cu delegarea serviciului de la Stăuceni și cu zona 4. Fiind o societate cu pierderi, nu puteam participa la licitații și atunci am făcut tot posibilul, am strâns cureaua cât s-a putut strânge, astfel încât cu 2014, 2015, când aveau loc licitațiile în cauză, să putem îndeplini una din condițiile de a putea participa la licitiație”,
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.
SC Locativa SA și SC Eltrans SA au înregistrat la rândul lor profit, însă în cazul acestora aproape că este vorba de unul simbolic, 60.032 de lei în cazul primei societăți și 35.930 lei cea de a doua.
11.031.030 de lei, adică aproape 2,5 milioane de euro, este cuantumul însumat al profitului de la cele cinci societăți comerciale menționate în 2015, ceea ce înseamnă că s-a plătit un impozit pe profit de aproape 1,8 milioane de lei. Cu alte cuvinte, o bună parte a banilor plătiți de botoșăneni pe apă, căldură, salubrizare, la tramvaie și la închiriat apartamente sau spații de stat a plecat la bugetul de stat.
Iar edilii au și o explicație pentru aceste cifre.
”Managerii acestor societăți au interes să obțină profit fiindcă au o cotă de participare la împărțirea profitului. Noi nu putem însă interveni în activitatea acestor societăți și să le spunem managerilor: nu faceți profit”,
Cosmin Andrei, viceprimar Botoșani.
Potrivit OG 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, 50% din profitul înregistrat de amintitele societăți s-a repartizat sub formă de dividende Consiliului Județean, respectiv Consiliului Local, iar 50% a revenit companiilor ca sursă proprie de finanțare a pentru investiții. De exemplu, printre altele, din acești bani, SC Urban Serv SA a asfaltat noi alei din cimitire și a cumpărat utilaje pentru partea de salubrizare, mai ales că tarifele aprobate nu conțineau și o cotă de dezvoltare.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile