Discuțiile privitoare la problemele înregistrate la Spitalul Județean Mavromati privitoare la pierderea a 6 milioane de lei din contractul cu Casa de Asigurări s-au extins și în rândul șefilor de instituții.
Membri în Comisia de Dialog Social a Prefecturii au asistat la chestiunile ridicate de sindicaliștii din sănătate, din punctul de vedere al salariaților care se plâng de nivelul salarial.
La un moment dat, în discuție a intervenit și directorul Agenției Județene de Inspecție și Prestații Sociale (AJPIS).
„Foarte multe persoane ar prefera să se trateze și să fie consultate în ambulatoriu. Și aici vorbesc din proprie experiență. Și am observat așa, în ultimii ani pentru că tot a trebuit să ajung acolo din când în când, la aceleași cabinete din ambulatoriu unde în anii trecuți se tratau 15 – 20 de pacienți, stăteam la rând cu 20 de oameni acolo și se tratau, astăzi sunt cinci, șase și nu pentru că nu ar fi pacienți. Scrie acolo sus: se fac doar programări și doar cinci pe zi. Cine stabilește numărul acesta de maximum cinci, șase pacienți pe zi?”,
Sebastian Tocariu, director AJPIS
Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean a repetat afirmații anterioare, în sensul în care au scăzut pacienții din ambulatoriu din cauză că sunt dirijați către cabinetele private ale medicilor.
Și totodată, i-a oferit un răspuns lui Daniel Bulboacă, vicepreședinte al Sindicatului Solidaritatea Sanitară care a spus că explicația ar fi deficitul de medici.
„Numărul medicilor la Mavromati, vă contrazic aici, dle Bulboacă, în ultimii ani a crescut, a specialiștilor în sănătate. Inclusiv la Săveni, nu puteți să mă contraziceți. Spunea că erau 20 de oameni la ușă, acum sunt doar 5. De ce? Păi, dacă nu puteți rezolva problemele, dl doctor, nu mai stau aici, vin la dv. după amiază și aia e. Asta e problema, de asta numărul serviciilor a scăzut”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani
În discuție a intervenit și liderul Blocului Național Sindical Botoșani care a fost de părere că situația este una gerenalizată în toată țara.
„La nivel național se cunoaște problema, că medicul din spital are și cabinet privat, că medicul din spital lucrează și la spital privat și tottdeauna îți spune: mergi acolo că este altă aparatură și condiții”,
Vasile Chiru, lider BNS Botoșani
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024