Pensionarii care nu mai au posibilitatea să se îngrijească singuri sunt incluși în Programul Senior, implementat de Primăria municipiului Botoșani.
Prin activitatea desfăşurată anul trecut, echipa de specialiști care își desfășoară activitatea în cadrul Centrului de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice a asigurat: sprijin alimentar (distribuirea de pachete cu alimente, medicamente, materiale igienico-sanitare), suport pentru efectuarea activităților de menaj, efectuarea cumpărăturilor, plata utilităților, realizarea unor mici amenajări casnice. Un ajutor important a constat în monitorizarea stării de sănătate și acordarea asistenței medicale, atunci când vârstnicii incluși în program aveau probleme de sănătate.
Totodată, s-a încercat, pe cât posibil, ca persoanele vârstnice să rămână în locuința lor o perioadă cât mai lungă, prin sprijinirea acestora în derularea activităților de bază în viața de zi cu zi.
În cadrul programului au fost incluși numai acei pensionari care, conform evaluării iniţiale, prezentau un anumit grad de dependență și aveau nevoie de îngrijire specializată.
Centrul de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice se află pe Aleea Nucului, lângă Cantina de ajutor social a Primăriei Botoșani.
În fiecare lună a anului trecut, 130 de pensionari au beneficiat de serviciile asigurate de acest centru. Pensionarii au primit pachete cu alimente, ceea ce înseamnă că au fost asigurate 1.560 de pachete cu produse alimentare de bază. Activitatea specialiștilor din centru a presupus: evaluarea/reevaluarea situației socio-economice a persoanelor care au solicitat servicii de îngrijire la domiciliu, întocmirea fișei de luare în evidență individuală la nivel psiho-social-medical, consilierea beneficiarilor, efectuarea planului de intervenție pentru beneficiari, întocmirea contractului și a actelor adiționale pentru acordarea de servicii sociale, întocmirea planului individualizat de îngrijire la domiciliu, întocmirea fișei lunare de monitorizare a serviciilor pe fiecare beneficiar în parte, întocmirea proceselor verbale de predare-primire a alimentelor.
„Centrul de îngrijire la domiciliu este parte a amplului program social destinat pensionarilor din municipiul Botoșani. Pensionarii care au nevoie de ajutorul comunității trebuie să știe că municipalitatea derulează acest program important pentru ei”,
a declarat viceprimarul Liviu Toma, care coordonează activitatea Direcției de Asistență Socială.
Persoanele care doresc să fie incluse în rândul beneficiarilor acestui centru trebuie să prezinte următoarele documente: cerere tip, copie după actul de identitate valabil, documente care atestă veniturile, acte medicale care evidențiază starea de sănătate a acestora, certificat de încadrare într-un grad de handicap, după caz.
Serviciile sociale de îngrijire la domiciliu se acordă la solicitarea persoanei, după caz, a reprezentantului său legal, precum şi din oficiu. Solicitarea pentru acordarea de servicii sociale de îngrijire la domiciliu se adresează Direcției de Asistență Socială Botoșani, instituție cu sediul pe strada Săvenilor, nr.12. După primirea cererii, se dispune luarea în evidență a beneficiarului și evaluarea inițială prin anchetă socială.
(foto – depositphotos.com)
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024