Plata se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.
A fost adoptata Hotărârea nr. 147/2022 pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi” in anul 2022.
Sprijinul financiar este de 3.000 euro/ha cultivat cu usturoi și plata se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.
Cererile se depun la DAJ BOTOȘANI, până la data de 16 mai 2022 inclusiv, de către următorii beneficiari:
- producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător valabil pana la 31.12.2022;
- producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
- producători agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
a) să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp;
b) să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp de pe suprafața prevăzută la lit. a)
c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi in anul 2022;
d)să dețină Registrul de evidenta a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii și avizat de OFJ;
e) să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. a) și b) prin documente justificative;
f)să nu înregistreze obligații fiscale restante la bugetul general consolidat al statului si nu au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale.
Pentru a se înscrie în program, beneficiarii depun o CERERE-tip, însoțită de următoarele documente:
a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal
b) copie a certificatului de înregistrare la ONRC/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea
c) copie a atestatului de producător valabil pana la 31.12.2022
d) adeverința, în original, din Registrul agricol pentru anul 2022 cu suprafața de teren utilizată de solicitant, în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză;
e) declarații pe propria răspundere, conform modelelor prevăzute în anexa nr. 2;
f) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
g) certificat de atestare fiscala si cazier fiscal, valabile la data depunerii cererii.
Valorificarea producției se face în perioada 01 iunie-21 noiembrie 2022 inclusiv, iar documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care atestă valorificarea producției de usturoi se depun la Direcția Agricolă Județeană Botoșani până la data de 29 noiembrie 2022.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024