Implementarea unui proiect cu finanţare europeană într-o localitate botoşăneană a ajuns în atenţia Instituţiei Prefectului după ce, valoarea totală accesată nu se regăseşte şi în suma atribuită efectiv pentru execuţia lucrărilor. Este vorba despre un program cu o valoare de 2,5 milioane de euro accesat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, axa 322 şi care face referire la mai multe lucrări de dezvoltare în comuna Prăjeni.
Practic, situaţia înregistrată în localitatea amintită a ajuns în atenţia prefectului sun forma unei sesizări, motiv pentru care reprezentantul Guvernului în teritoriu a emis un ordin prin care a fost constituită o comisie de verificare a modului în care se derulează respectivul proiect.
Cristian Roman, în calitatea sa de prefect a primit o sarcină din partea premierului de a monitoriza şi verifica aspecte legate de atragerea fondurilor europene, în contextul în care la nivel naţional gradul de absorbţie este unul extrem de redus. „
În urma unei sesizări am înfiinţat o comisie de control din care fac parte doi jurişti ai Prefecturii şi un specialist din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Va fi efectuat un control privind verificarea modului în care s-au făcut achiziţiile publice la un proiect pe măsura 322 în comuna Prăjeni, acest proiect a trecut aproape neobservat. Este în valoare de 2,5 milioane de euro şi care s-a adjudecat undeva la 40, 50 miliarde, vă vom prezenta rapoartele controlului, undeva la jumătate, lucrările sunt aceleaşi, ceva se întâmplă acolo”, a declarat
prefectul judeţului, Cristian Roman.
Prefectul a afirmat că astfel de proiecte importante din punct de vedere al sumelor atrase într-o comunitate din mediul rural sunt extrem de rare, motiv pentru care privarea oamenilor din comunitatea respectivă de lucrările de investiţie de aleşi locali ar fi de neacceptat. „
Nu putem rămâne indiferenţi aşa că am dispus prin ordin înfiinţarea acestei comisii care va verifica în perioada următoare, modul în care s-a derulat şi se derulează acest program european şi sigur alte verificări legate de activitatea primarului, viceprimarului şi a secretarului comunei”, a mai spus
prefectul.