Educarea gândirii creatoare a elevilor este o preocupare generată de necesităţile timpului actual.
Dinamica extraordinară în domeniul activităţii umane, cu dezvoltări ale ştiinţei şi tehnicii, cu apariţii de noi direcţii ale cercetării, reclamă oameni creatori, rapid adaptabili unei societăţi în continuu progres.
Muzica ar putea fi un punct de sprijin în rezolvarea acestei probleme, deoarece talentul, îmbinat fiind cu efortul presupus de procesul învăţării, stimulează dorinţa de cunoaştere a elevului şi, se pare, asigură învăţarea fără eforturile vizibile în cazul celorlalte activităţi.
În perioada 21- 25 noiembrie 2022, Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani a participat la cea de-a patra mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+, “Working in/with a school orchestra” 2020-1-ES01-KA229-082806_2”, desfășurat în parteneriat cu IES Princesa Galiana Toledo, Spania, proiect de parteneriat strategic, care constă în schimbul de bune practici și colaborare între Liceul IES Princesa Galiana din Toledo, Spania, și Liceul de Artă “Ștefan Luchian” Botoșani, concentrându-se pe munca în jurul orchestrei școlii, pregătirea și desfășurarea diferitelor spectacole muzicale, o activitate care pentru ambele licee este un spațiu ideal pentru munca în echipă.
Musafir, de această dată, echipa Liceului de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani (profesor Păpădie Beatrice Cătălina, director, profesor Honcieru Irina Maria şi elevii Ancuța Cristiana - clasa a IX-a B, Dumitriu Cătălina - clasa a IX-a B, Livanu Noa - clasa a IX-a B, Mic Diana - clasa a IX-a B, Marițencu Alexandra - clasa a XI-a B, Pițu Andrei - clasa a XI-a B, Andrei Drăguța Adriana - clasa a XI-a C, Macsim Maria - clasa a XII-a B) a participat la diverse activităţi, în cele 5 zile de proiect.
După acomodarea din prima zi, în cea de-a doua, au urmat recitalul elevilor români şi spanioli, implicaţi în proiectul Erasmus+ "Trabajando en/con una orquesta escolar", transmis live de la castelul Alcazar (Toledo), un curs de improvizație muzicală la Conservatorul Jacinto Guerrero din Toledo, ora de chitară cu prof Juan Carlos de la Conservatorul Jacinto Guerrero din Toledo, repetiţii cu formaţii mixte de elevi români şi spanioli, la muzica de cameră, cu profesor Paco Martin, vizite la Teatro de Rojas, Primăria din Toledo, regiunea Castilla la Mancha şi recitalul elevilor la Biblioteca din Alcazar.
Cea de-a treia zi a adus repetiții cu orchestra IES Princesa Galiana, o vizită la muzeul Reina Sofia, Madrid, un concert de muzică de cameră la Fundacion Juan March: Cuartetos americanos-de Nueva York a Buenos Aires şi curs de pictură murală cu personalități din cultura românească și spaniolă.
Ziua a patra a fost dedicată unei vizite la Universitatea Castillo-Mancha, cu lecții de creativitate muzicală, unei vizite la Biblioteca Universității, unde au avut loc discuții cu studenții care se pregătesc să devină profesori de muzică pentru învățământul primar şi, ca o încununare a experienţei dobândite în întreaga zi, repetiții cu orchestra Conservatorului din Toledo.
Ultima zi, cea a Ceremoniei de închidere a mobilității, a fost ziua unui Concert susținut de elevii români și spanioli cu orchestra IES Princesa Galiana la Centrul Civic Santa Barbara, Toledo şi a Recitalului de muzică de cameră, susținut de grupuri mixte de elevi, români și spanioli.
Schimbul de experienţă a generat diverse opinii:
„Toledo este unul dintre cele mai vechi oraşe istorice din Spania, iar noi ne-am făcut amintiri memorabile, aşa că, din punctul meu de vedere, este oraşul minunilor, care a unit oameni cu diferite concepţii şi vârste, care ne-a dat, uneori, sentimentul de acasă. Activităţile la care am participat în Spania au fost foarte interesante. Am pus în practică muzica într-un mod foarte jucăuş şi creativ, pentru a ne dovedi nouă înşine că poate fi creată din joacă. De asemenea, orchestra şi muzica de cameră ne-au demonstrat că muzica împărtăşită în grup este deosebită. Profesorii lor au fost într-adevăr implicaţi şi sunt nişte persoane deosebite,de la care ai ce să înveţi.”- Maria M.
„Având în vedere că a fost prima experiență de genul aceasta în afara perimetrului meu de confort, a venit cu un impact bun asupra mea. Am experimentat tradiții noi, stiluri, experiențe, am cunoscut oameni noi şi am descoperit un stil de predare și de notare diferit față de cel românesc. M-a dezvoltat din punct de vedere muzical, profesional și cultural.” - Cătălina D.
„Mobilitatea în Spania a fost o experienţă foarte bună pentru mine, din punct de vedere turistic, dar şi vocaţional. Am văzut pentru prima dată oraşul Toledo şi am învăţat multe lucruri despre acesta. De asemenea, mi-am dezvoltat cunoştinţele în muzică, la ora de improvizaţie, de la conservator, care mi-a plăcut foarte mult şi, experimentând alt mediu de învăţământ, mi-am deschis orizonturile cu privire la alegerile pe care le voi face în viitor.” - Noa L.
„Am participat în acest proiect Erasmus,legat de muzică, fiind de la clasa de arhitectură. Orașul Toledo și-a păstrat farmecul, iar zona veche unde am fost cazați, este un adevărat muzeu în aer liber. Pentru mine, această experiență a fost una uimitoare, una care mi-a deschis ochii în legătură cu perspectiva vieții și a gândului “departe de acasă”. Am observat că nu totul este așa ușor ca în filme și că trebuie să ne descurcăm, indiferent de limba pe care o vorbim.” - Drăguţa A.
„Mobilitatea Erasmus + in Toledo, Spania, a fost prima mea experienţă de genul acesta şi, desigur, a fost una specială. Chiar dacă programul a fost foarte încărcat şi activităţile la care am participat au fost diverse, recunosc că am avut timp să vedem şi o parte din cultura şi istoria locului, vizitând (şi cântând chiar în) castelele cu arhitectură impresionantă, mergând prin satele lor medievale şi printre dealurile de măslini, urcând pe străduţele pline de istorie. M-am bucurat atât de întâlnirea cu o parte din elevii şcolii partenere, cât şi de activităţile realizate cu ei, dar şi de prezenţa mea în orasul care l-a creat pe Don Quijote, prin măiestria lui Miguel de Cervantes.” - Diana M.
„Această mobilitate mi-a oferit o serie de oportunități minunate, cum ar fi: vizitarea unor instituții culturale și monumente istorice importante, susținerea unui recital extraordinar împreună cu colegii mei, participarea la activități interesante și creative și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a observa particularitățile unui alt popor. Cred că o astfel de experiență nu trebuie ratată, deoarece nu poate avea decât un aport pozitiv în viața elevului.” - Alexandra M.
„Proiectul Erasmus “Trabajando en/con una orquesta escolar” și, mai exact, mobilitatea desfășurată în perioda 21-25 noiembrie mi-a oferit șansa de a vizita orașul Toledo, oraș numit și capitala spirituală a Spaniei. Activitățile pe care ni le-au pregătit elevii și profesorii spanioli au fost fascinante: am văzut pictura “Guernica” de Pablo Picasso, am participat la un curs de improvizație muzicală și am susținut un recital în palatul “Alcazar”, considerat un simbol al orașului. A fost o experiență foarte frumoasă și aștept și următoarea mobilitate, în martie.”- Andrei P.
Creativitatea nu înseamnă doar capacitatea de a realiza produse originale; în învăţământ nu se pune problema de a forma creatori de valori originale, cât de a forma şi cultiva trăsături care vor permite manifestări creatoare: iniţiativă, perseverenţă în căutarea soluţiilor originale, originalitate în punctele de vedere afirmate.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024