Trei proiecte importante iniţiate de Consiliul Judeţean sunt blocate din cauza amînării vizitei la Botoşani a ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului. CJ a parcurs toate etapele pînă la semnarea contractelor de finanţare cu MDRT şi Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională Nord-Est, numai că Elena Udrea, care în august a promis că în luna septembrie va veni la Botoşani, nu a ami făcut acest lucru nici pînă pe 21 octombrie.
„Aceste contracte sunt finalizate şi nu trebuie decît semnate de cele trei părţi implicate, respectiv de ministerul Dezvoltării, de ADRNE şi de beneficiar, adică judeţul Botoşani. Nu s-au semnat pînă acum pentru că am aşteptat ca la semnare să participe d-na ministru Elena Udrea, aşa a fost o discuţie cu dumneaei şi pînă în prezent nu a găsit loc în agendă pentru a se deplasa la Botoşani, sper ca acest lucru să se întîmple în zilele următoare”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. Acesta a purtat joi dimineaţă o discuţie cu secretarul de stat Răzvan Murgeanu de la MDRT, care i-a promis că în curînd se va lua o decizie privind data semnării contractului. Şeful CJ Botoşani şi-a arătat disponibilitatea de a se deplasa personal la Bucureşti pentru parafarea contractelor dacă programul Elenei Udrea este atît de încărcat încît nu poate veni la Botoşani. Proiectele blocate sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional. Este vorba de modernizarea Spitalului Judeţean, a unui drum de la Oroftiana şi a unui centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Expoziție de fotografie organizată de Centrul de Creație
Oana Sava
Jan 08, 2025
Centru medical de la Botoșani ÎNCHIS din această lună
Oana Sava
Jan 08, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Tipuri de debitmetre industriale
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
APEL pentru un botoșănean internat la Terapie Intensivă care are nevoie de sânge
Oana Sava
Jan 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile