Organizaţia Municipală a Partidului Naţional Liberal a emis o solicitare către Primăria Botoşani pentru punerea la dispoziţie a unui spaţiu cu destinaţie sediu partid. În acest sens, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de Consiliu Local care este programată pentru mâine, 26 iunie 2013 a fost inclus un proiect de hotărâre pentru repartizarea unui spaţiu în strada Săvenilor.
"Am renunţat, acum cerem în compensaţie"
Organizaţia Municipală a PNL a rămas fără sediu de partid odată cu demararea programului cu finanţare europeană implementat în centrul istoric al municipiului prin care au fost reabilitate mai multe clădiri. OM a PNL a funcţionat exact într-unul din cele şapte spaţii care au fost scoase la licitaţie pentru deschiderea unor unităţi de alimentaţie publică şi cum organizaţia a renunţat la fostul sediu, s-a solicitat repartizarea unuia nou.
„Noi avem spaţiul din Piaţa 1 Decembrie, unul din cele şapte spaţii reabilitate, cel de la numărul 6 era al nostru. Şi am renunţat pentru a merge în altă parte ca să fie bine pentru oraş, acum cerem în compensaţie, cel pe care îl cerem este la ultimul etaj în clădirea de sticlă de pe Săvenilor”, a declarat
Viorel Iliuţă, preşedintele OM PNL Botoşani.
"Vom vedea dacă rămâne pe ordinea zi"
Locaţia solicitată se află pe strada Săvenilor, clădirea de sticlă de lângă Biserica Uspenia, etajul doi şi are o suprafaţă de aproape 50 de metri pătraţi. Proiectul de hotărâre nu are însă prea mari şanse să fie adoptat întrucât primarul Ovidiu Portariuc a declarat că ar avea nevoie de o perioadă pentru …a analiza solicitarea. „
Vom vedea dacă rămâne pe ordinea de zi sau vom mai discuta pentru că a apărut acum relativ recent şi vreau să văd şi eu despre ce este vorba”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc.
O solicitare similară a fost înaintată către municipalitate şi de către
Filiala Judeţeană a Partidului Ecologist Român care ar urma să fie onorată în funcţie de spaţiile disponibile. „
Solicitarea dumnealor este în analiză şi în momentul în care identificăm un spaţiu, cu siguranţă că le vom acorda, e dreptul lor să aibă acces la un spaţiu şi cât de curând le promit eu că le vom rezolva problema. Sunt ceva spaţii disponibile dar să vedem dacă şi ei sunt de acord, sunt în puncte termice sau în Centrul Vechi, anumite locaţii, nu în cele comerciale”, a încheiat
primarul. PER şi-a ales noua structură de conducere sâmbătă, 22 iunie 2013 la
Memorialul Ipoteşti.
CITEŞTE:
Nou meci Portariuc – Iliuţă, data asta pe 7 milioane euro