Mai mulți parlamentari liberali propun modificarea Legii educației naționale.
Aceştia propun ca elevii să beneficieze de gratuitate de 100% pe calea ferată și de 75% la metrou. Propunerea legislativă pentru completarea art.111 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 29 iunie.
Inițiatorii amintesc că legea actuală prevede că studenţii au gratuitate totală la transportul feroviar, în timp ce elevii din învățământul preșcolar, școlar și gimnazial au doar 50% reducere.
“În acest moment, elevii sunt disciminați pe transportul feroviar intern, în raport cu studenții. Totodată, reducerea de doar 50% la metrou, pentru ambele categorii, poate fi de 75%, pentru tot anul calendaristic”, argumentează parlamentarii, în expunerea de motive a proiectului.
Potrivit proiectului, „elevii din învățământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat, elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile legii, sau tutelă, precum și studenții români/străini înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență – licență, master, doctorat – în instituțiile de învățământ superior acreditate în România, studenții orfani sau studenții proveniți din casele de copii, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor”.
De asemenea, „elevii din învățământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat, precum și studenții români/străini înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență – licență, master, doctorat – în instituțiile de învățământ superior acreditate din România, beneficiază de tarif redus cu 75% pentru transportul cu metroul, în tot cursul anului calendaristic”.
Pentru categoriile speciale de elevi – cerințe educaționale speciale, orfani, menționate la alin. (7), tariful la metrou este redus cu 100%, nu doar cu 75%. Conform proiectului, Guvernul va adopta Norme metodologice privind acordarea acestor facilități, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.
Ca să fie adoptată, noua lege va trebui să fie votată în Camera Deputaților, forul decizional.(Sursa: Alba24)
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024