Un consilier local a avut o intervenție în plen unde a propus amenajarea unor locuri publice, pe stradă, care să fie dedicate fumătorilor.
Paul Onișa, consilier independent a propus ca, dacă se poate, pe Calea Națională unde au fost amplasate de către Primărie pergole, să fie amenajate locuri pentru fumat.
”Plantele agățătoare devin surse de insecuritate în traversarea pietonilor pe Calea Națională, pentru că se vor transforma într-un tunel vegetal, copiii traversează în fugă. Și v-aș ruga dacă ați binevoi să folosiți aceste pergole pentru trotuarele care au lățimea adecvată și să creați spații pentru fumători, să fie ceva frumos și unic în România pentru fumători”
Paul Onișa, consilier local independent
Astfel de locuri ar exista și în alte state din spațiul european și ar fi veni în întâmpinarea persoanelor vicioase.
”Există și în alte țări dezvoltate, spații pentru fumat pe stradă. Este un spațiu public trotuarul, puneți o bucată de acoperiș deasupra și scrieți acolo ”loc pentru fumat”. Este o idee, nu știu, părerea mea, dar care se practică în țările civilizate din Europa și s-a dovedit că își au eficiență și astfel s-ar putea evita accidentele de care vorbeam mai înainte”
Paul Onișa, consilier local independent
Propunerea sa i-a amuzat pe colegii de la masa dezbaterilor. (G.E.)
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Candidatura lui Călin Georgescu respinsă de BEC, violențe în capitală – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Ne apropiem de ziua când trebuie să dăm ceasurile înainte
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Investiție de 75 de milioane de euro, zeci de mii de botoșăneni vor avea contoare inteligente la gaz
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile