În scurt timp se vor relua discuțiile pe tema noii legii a salarizării în învățământ, care ar urma să intre în vigoare în 2017. Până la adoptarea acestui normativ, pe baza propunerilor din teritoriu, se va gândi forma care să vină în întâmpinarea cerințelor pe care le au cadrele didactice. Discuțiile privitoare la o nouă lege a salarizării persistă însă de ani de zile iar gradul de nemulțumire din rândul profesorilor se menține ridicat având în vedere că nu se vine cu o măsură concretă.
Liga Sindicatelor din Învățământ (LSI) Botoșani a primit miercuri dimineață, mai multe propuneri ce urmează a fi discutate, grupate pe diferite tipuri de învătămant. Răbdarea cadrelor didactice însă se apropie de final având în vedere că nici promisiunile anterioare nu au fost respectate și legiferate.
" Noi, ca și nemulțumire, am intrat în noul an cu acel proiect, la care mai trebuiau câteva virgule ca să intre în Parlament. Păi erau propuneri ca în învățământ să se pornească de la 2.900 până la 6.000 de lei. Astăzi ne trezim cu propuneri de 12% în următorii 4 ani, adică până în 2020. Nu știm acum cine avea datele mai realiste. Dacă ne prindea noul Guvern cu salariile nemărite, adică dacă nu ne dădea Guvernul trecut 5%, acum așa rămâneam. Nu mi se pare firesc, e un haos în mediul de salarizare. Actualul Guvern nici nu spune că ne va mări salariile, doar că vor face o grilă. Nu se face nimic altceva decât se amână găsirea unei soluții" - Liviu Axinte, președinte LSI Botoșani.
Iată câteva dintre cele mai importante propuneri:
1. Avansarea personalului în gradație să se facă la intervale de 5 ani (spor vechime)
2. Promovarea personalului din studii medii în studii superioare să se facă cu o creștere salarială (număr de clase)
3. Acordarea de premii lunare și a premiului anual.
4. Creșterea tranșelor de vechime în învățământ până la tranșa peste 25 ani sau 30 ani (8 tranșe)
5. Introducerea tranșei de vechime în învățământ pentru funcția de profesor universitar de 6-10 ani.
6. Stabilirea de bază pentru funcția de asistent universitar debutant la nivelul a trei salarii minime pe economie.
7.Realizarea grilelor de salarizare pentur învățământul preuniversitar cu intervale de 5 ani.
8. Funcția de debutant pentru învățământul preuniversitar să fie la tranșa de vechime până la 1 an (se poate obține și definitivatul la 1 an)
9. Introducerea unor funcții care au apărut în Legea educației naționale nr. 1/2011: asistent medical, corepetitor, asistent social, instructor educație extrașcolară, etc.).
10. Stabilirea salariului de bază pentru funcția de profesor debutant cu studii superioare în învățământul preuniversitar la nivelul a 2,5 salarii minime pe economie, iar la cel cu studii medii la nivelul a două salarii minime.
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024