„Pe Facebook aveam o participare de vreo 200 de persoane și chiar eram îngrijorată că nu ne ajung pancartele”, explica una dintre organizatoarele protestului anunțat în 30 iunie în toată țara, și implicit la Botoșani.
În realitate în Piața Revoluției, zona pentru care a fost autorizată manifestația, s-au strâns abia 20 de participanți. Tineri cu precădere care au dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la lipsa de reacție a statului față de prețurile la motorină și benzină, într-un context în care s-a stabilit o scădere de doar 50 de bani. Nesemnificativă în aceste condiții.
Chiar și cei care au ieșit în stradă erau decepționați de prezența slabă. Se încurajau unii pe alții să fotografieze micul grup și să posteze imagini pe rețele de socializare, în speranța că vor mai fi și alți nemulțumiți la Botoșani.
În cele din urmă, așa a arătat protestul iar concluzia a fost că în Botoșani majoritatea oamenilor își permit să circule cu mașina și să alimenteze la pompe: „Doar noi, ăștia de aici sunt săracii orașului”, glumeau ironic între ei tinerii care au ieșit totuși în stradă.
Micul grup a fost monitorizat de echipaje de polițiști ale Serviciului Rutier și ale jandarmilor. Protestatarii își propuseseră la un moment dat chiar o deplasare la una dintre stațiile de carburanți pentru a alimenta fiecare cu câte 50 de bani și pentru a staționa cât mai mult la pompe. În cele din urmă au ajuns la o benzinărie, dar înainte de asta, descurajați, au căutat un loc la umbră având în vedere canicula de afară și au recunoscut că le-a pierit cheful de a organiza și alte proteste având în vedere dezinteresul șoferilor de la Botoșani față de un astfel de demers.
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024