Grupul de persoane care iese în stradă de mai bine de o lună de la decesul Alexandrei Ivanov s-a mutat în fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Au venit pentru a atrage un semnal de alarmă că își doresc să fie făcută dreptate pentru tânăra de 25 de ani care a murit în Maternitate în dimineața zilei de 18 august 2023.
„Am venit în semn de protest pentru cei vinovați. Așteptările, sperăm să decurgă totul OK, să se ia declarații de la toată lumea anchetată până acum și să se ia din nou declarații în prezența avocatei noastre. După cum știți, așteptările noastre sunt o măsură ceva, un arest preventiv, un control judiciar, ceva, să se vadă ceva, că se mișcă ancheta”,
Vlad Miron, fratele Alexandrei
Participanții la protestul tăcut așteptau în ploaie informații din interior, privitoare la audierile care au loc astăzi.
Aveau pancarte în mâini cu mai multe mesaje prin care se cere tragerea la răspunderea vinovaților.
Și au avut un mesaj și pentru medici.
„Preocuparea lor este ca să scoată altarul de flori de la Maternitate, să se ducă să se plângă ca niște copii la dl prefect, asta e preocuparea lor. Nu este ca să vină să-și ceară scuze, să se ducă acolo să aprindă o lumânare, la Alexandra, la altarul de flori. Pe cei cumva nici nu-i interesează, pe ei îi deranjează asta. Mi se pare ceva de prost gust, ceva dezgustător, ei nu au pic de demnitate și de empatie în ei, se vede clar și treaba asta”,
Vlad Miron, fratele Alexandrei
Sâmbătă va avea loc pomenirea de 40 de zile pentru Alexandra Ivanov.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024