Chiar dacă nu au putut lua parte la cea de-a treia zi a manifestărilor publice în stradă, organizate în această seară, de joi, elevii de la Liceul Pedagogic din Botoșani au fost cu sufletul alături de protestari și s-au rugat preț de câteva minute pentru cele 32 de persoane din Colectiv, care au plecat mult prea devreme dintre noi .
Casa de Cultură a Sindicatelor ”Nicolae Iorga” a găzduit în această seară Festivalul-concurs Balul Bobocilor 2015, la Liceul Pedagocic. Sute de tineri și zeci de cadre didactice au umplut sala instituției de cultură pentru a-și susține concurenții favoriți. Înainte de începerea evenimentului propriu-zis, toți cei din sală s-au ridicat în picioare și au ținut un moment de reculegere în memoria tinerilor care au murit în incendiul izbucnit în clubul Colectiv vineri, 30 octombrie 2015. Dat fiind faptul că Botoșaniul ”clocotește” în urma incidentelor petrecute-n capitală, un grup de tineri a pregătit un moment artistic inedit. Aceștia au urcat pe scenă și au dat frâu liber patriotismului. La final, protaginiștii momentului au părăsit scena într-o ploaie de aplauze.
(Ș.V.)
Ce suflet să ai: Pisică ucisă cu o piatră dintr-un acces de furie
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
TRAGEDIE noaptea trecută: Botoșănean mort în casa cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
El ar putea fi PRIMUL transfer al acestei ierni la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile