Primăria clocotește în această perioadă în care se stabilesc salariile pentru aparatul de specialitate al primarului dar și de la instituțiile subordonate.
Și s-a ajuns astfel la situația în care directorii de la servicii publice, asistență socială sau poliție locală să se certe pentru remunerațiile ce stau în pixul primarului și votul Consiliului Local.
Dimineață, la prima oră, în jur de 50 de polițiști locali se aflau în spatele Primăriei, la un protest spontan.
Au intrat în Primărie în sala de ședințe a Consiliului Local și au cerut prin prezență salarii mai mari decât cele pe care le-a propus primarul.
Și-au găsit cumva alinare financiară la viceprimarul Cosmin Andrei, social democrat mânat de doctrină asemenea.
Acesta a formulat un amendament prin care se fie alocată o sumă de 165.000 de lei pentru polițiștii locali.
”Nu de asta nu se dezvoltă orașul sau nu este o catastrofă că nu avem 165.000 de lei, atunci când am propus bugetul inițial și am spus că vor fi sume mai mari din impozitul pe venit la începutul anului ați fost foarte sceptic, dle primar, ați spus că nu se vor realiza. Iată că se vor realiza aceste sume, se găsesc bani și pentru colegii de la Poliția Locală care vor avea salariile aliniate cu colegii din Primărie, iar dacă discutăm despre norma de hrană, putem păstra acest spor, pentru că am auzit deja vorbindu-se de tăieri”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
165.000 de lei nu este o sumă mare raportată la bugetul, a mai explicat viceprimarul care a continuat subliniind că salariile nu au impact asupra bugetului de dezvoltare.
”Spuneți că nu aveți bani la dezvoltare, dle primar și induceți în eroare colegii din sală. Avem bani la dezvoltare dar nu i-am cheltuit”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
În replică, primarul a venit la ședință cu un document în care erau trecute salariile celor de la Poliția Locală. L-a întins către liderii grupului PSD din sală, Mihai Tincu și Cosmin Andrei. Spre studiere.
”În momentul de față salariul de la Poliția Locală și cu norma de hrană, face ca, cei mai bine plătiți oameni din Primărie și atunci o să vină și aparatul propriu. Acum vreți cu orice preț să aruncăm totul în aer, când erau niște principii stabilite”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul a încercat să explice că anul acesta salariile atât în Primărie cât și în unitățile subordonate au înregistrat creșteri.
”Apreciez munca tuturor celor care lucrează în Primărie și fiecare pe locul unde muncește este important. Pe oricare l-ai întreba, el este centrul universului, fiecare este cel mai important. Uitați-vă la documentul acesta să vedeți cum au crescut salariile și să nu uităm că salariile astea le dăm din taxele și impozitele colectate de Primărie, Nu se poate să avem taxe de 37 de milioane de lei pe an și salarii de 52 de milioane, că o să întreb cine pune diferența de 15 milioane”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Dispozițiile de încadrare vor fi semnate tot de primar, după votul consilierilor locali.
Iată o parte dintre salariile de la Poliția Locală:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024